MORE

Audio prin USB Type-C va deveni foarte popular în curând

Lumea a pus gând rău jack-ului audio. Sărmanul port specializat pe redarea sunetului și transmiterea de date prin CRRZZBZZZRRRRRTTTT pare să fie pe drumul de-a fi înlocuit la scară largă în viitorul apropiat. În special acum pentru că portul USB Type-C are acum specificații pentru transmiterea sunetului.

Forumul de implementare a standardului USB a dezvăluit specificațiile pe care trebuie să le respecte dispozitivele audio care operează prin tipul de conexiune USB 3.0, ceea ce va ușura realizarea unui driver audio. Specificația include elemente menite să scadă consumul de energie și adaugă funcții noi care permit lucruri precum detectarea de cuvinte.

Cei care au realizat specificația susțin că înlocuirea jack-ului audio cu o soluție bazată pe USB Type-C va permite realizarea de dispozitive ceva mai subțiri și cu un grad mai mare de rezistență la apă.

usb-audpio

Să însemne asta că fiecare telefon și tabletă va abandona jack-ul audio în următorii ani? Probabil… deși asta ar însemna ca toate telefoanele și tabletele să adopte conectorul USB Type-C, ceva ce nu se va întâmpla prea curând pe segmentul low-end. Dar cel puțin laptop-urile vor putea renunța acum și la singurul jack audio, rămânând cu un singur USB. Posibil doar unul, e o tendință la ele să fie cât mai mici și mai puțin utile cu putință.

[Engadget]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button