AutoMORERSS PaginaDeMediaTech&IT

Audi a fost amendat cu 800 de milioane de euro

Industria de autoturisme din Germania continuă să fie scuturată de investigațiile autorităților.

Cea mai recentă companie care trebuie să plătească pentru încălcarea legii este Audi. Pe parcursul mai multor ani Audi Group a vândut mașini cu motoare diesel care poluau ceva mai mult decât spunea compania, contribuind astfel la încălzirea globală și poluarea severă a orașelor. Merită menționat că Audi este o divizie a Volkswagen.

Amenda cu care Audi Group a fost lovit este de nu mai puțin de 800 de milioane de euro, iar compania a dezvăluit deja că nu are de gând să depună contestație. La urma urmei, este destul de clar că ceva foarte putred s-a întâmplat, din moment ce CEO-ul companiei a fost arestat încă din această vară pentru implicarea sa în scandalul Dieselgate, iar restul conducerii a decis să îl concedieze din această funcție. Audi își acceptă vina și va lucra cu autoritățile pentru a se asigura că nu va mai fi în pericol pe viitor să treacă prin astfel de pățanii.

Autoturismele cu motoare pe motorină sunt în această perioadă puse sub lupă de autoritățile din lumea întreagă, deoarece producătorii, în special Volkswagen și componentele sale diverse, au vândut ani la rând mașini cu date false despre emisiile de noxe și au făcut tot posibilul să ascundă adevăratul impact al motorinei asupra mediului și sănătății.

[Reuters]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button