RSS PaginaDeMediaTECHTech&ITTelefoane

Au început să apară pe net concepte ale telefonului pliabil Samsung

Samsung se pregătește să lanseze primul său smartphone pliabil de foarte mult timp, iar dispozitivul ar putea deveni oficial la CES 2019 în ianuarie. În timp ce așteptăm cu nerăbdare următoarea inovație a companiei coreene, cei de la site-ul olandez NieuweMobiel s-au alăturat echipei Jonas Dähnert pentru a ne arăta cam cum ar putea să arate telefonul.

Telefonul a fost cunoscut până acum ca având numele Galaxy X, dar există și o șansă ca acesta să fie lansat ca Galaxy F (reutilizarea numelui unui model anulat de acum câțiva ani). Acesta din urmă ar face un pic mai mult sens, deoarece „F” ar putea să vină de la „flexibil”; pe de altă parte, „X” este de obicei o literă mai preferată în branding.

Oricare ar fi numele, aceste randări arată telefonul în toate pozițiile – pliat, desfăcut, și chiar la un unghi de 90 de grade. În timp ce acestea nu sunt concepte ale producătorului scăpate pe Internet, ele au fost create pe baza tuturor brevetelor pe care Samsung le-a depus pentru un smartphone pliabil și a schemelor conținute în cererile de brevete ale companiei.

După cum puteți vedea, ecranul nu poate fi pliat complet, chiar și când dispozitivul este „închis”, existând o deschidere care amintește de Microsoft Surface Book. Deoarece Galaxy F nu se îndoaie exact în mijloc, o parte a panoului este întotdeauna vizibilă – care poate servi pentru a afișa butoanele de control media.

În timp ce scanerul de amprente din aceste imagini se află pe spatele dispozitivului, probabil că Samsung ar putea alege să meargă și cu o soluție sub afișaj. În ceea ce privește camerele foto, nu fiți surprinși să vedeți un total de patru: două pe față, două pe spate.

Zvonurile anterioare spuneau despre o suprafață touchscreen de 7″ sau mai mare, disponibilă pentru utilizare atunci când dispozitivul este complet desfăcut, cu un raport de aspect de 21:9. Rezoluția este de așteptat să fie 1440×3360, iar bateria ar trebui să ajungă undeva între 3.000 și 6.000 mAh. Primul smartphone pliabil Samsung, cu siguranță, nu va fi destinat pieței în masă, circulând pe net zvonuri despre preț care ar putea ajunge până la 1.850 de dolari.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button