
Se pregătesc lucruri mărețe pentru adaptarea celor de la Netflix a seriilor de romane The Witcher, care au inspirat, de asemenea, și franciza de jocuri video. Deși este încă foarte devreme în procesul de creare a serialului (Lauren S. Hissrich a dezvăluit finalizarea scenariului pentru episodul pilot în februarie) au apărut multe detalii despre proiect.
În primul rând, Hissrich spune că primul sezon va consta din opt episoade. Hissrich a scris pe Twitter:
Știu, știu, poate nu vi se par suficiente pentru voi dar, din punct de vedere creativ, este decizia corectă.
Ținând cont că serialele produsele de Netflix sunt de obicei foarte lungi, această veste ar putea fi una bună.
Totuși, așa cum continuă Hissrich, scenariile pentru episoadele altele decât cel pilot nu s-au terminat încă.
Am terminat episodul pilot, care, da, va mai fi finisat atunci când vom juca / filma. Celelalte 7 episoade nu există încă, decât în capul meu, și ghiciți ce? Noi scriitori mi se vor alătura în curând!
În ceea ce privește momentul în care se așteaptă să debuteze serialul, Hissrich spune că probabil nu va avea premiera până în 2020. Netflix nu se grăbește, pentru a se asigura că este pe cât de bun poate fi.
Ne mișcăm rapid cu totul – gen, capul meu se rotește în stilul Exorcist, doar că datorită entuziasmului, nu a vreunei posesiei malefice – dar un lucru este sigur: calitatea este mai importantă decât viteza.
În cele din urmă, ea confirmă faptul că seria va fi filmată în Europa de Est, unde se petrece acțiunea romanelor și a jocurilor.
Acest serial nu ar putea exista în altă parte. Punct. De asemenea, tocmai am petrecut zece zile înconjurat de priveliști slave. Trebuie să revin, curând.
Happy Friday! So much information coming out of the @netflix event in Rome. I'm told by my friends and colleagues that the level of excitement and anticipation for #Witcher was crazy! Let's sort through it…
— Lauren S. Hissrich (@LHissrich) April 20, 2018
EIGHT EPISODES. Yes! I know, I know, it may not seem like enough for you, but creatively, it's the right call. The episodes can be tight, action-packed, rich in character and story, without lagging in the middle of the season. Sounds good to me, sound good to you?
— Lauren S. Hissrich (@LHissrich) April 20, 2018
2020. Who knows?! We're moving quickly ahead with everything – like, my head is spinning around Exorcist-style, except with enthusiasm, not evil possession – but one thing is certain: quality comes before speed. You'll get it as soon as humanly possible, and it'll be good.
— Lauren S. Hissrich (@LHissrich) April 20, 2018
THE SCRIPT NEEDS POLISHED. I'd take a step back from that to say: the scripts need WRITTEN. I've finished the pilot, which yes, will be polished more when we cast/shoot. The other 7 episodes don't yet exist, except in my head. And guess what? New writers are joining me soon, too!
— Lauren S. Hissrich (@LHissrich) April 20, 2018
WE'LL BE SHOOTING IN EASTERN EUROPE. Yes! This show couldn't exist anyplace else. Period. Also, I just spent ten days surrounded by Slavic eye-candy. I MUST come back, soon.
— Lauren S. Hissrich (@LHissrich) April 20, 2018