
Recent, cei de la Asus au anuntat evenimentul de lansare a noilor smartphone-uri pentru data de 17 octombrie în Delhi, India și am putea avea un indiciu despre telefonul pe care il pregătește compania taiwaneză. Potrivit unei surse anonime, evenimentul va fi despre două smartphone-uri, nu unul.
Stirea susține că Asus va produce un succesor al telefonului Zenfone Max Pro cu două versiuni – una obișnuită și o variantă Lite pentru persoanele cu buget mai mic. De asemenea, ambele telefoane se vor vinde pentru mai puțin de 12.000 INR (162 de dolari), compania urmărind să intre pe segmentul low-end în care suprematia o detin chinezii de la Oppo și Xiaomi.
Sursa dezvăluie, de asemenea, că ambele telefoane vor fi alimentate de seria Qualcomm Snapdragon 400 – la fel ca pentru modelul Zenfone Max (M1) care nu a fost lansat niciodată în India. Există o șansă mare ca M1 să fie versiunea standard Max în India, dar vom vedea asta cu certitudine în urmatoarele zile.