
În ultimele luni, de când a fost lansată ultima generație de procesoare Intel, am observat o scădere semnificativă a popularității sistemelor echipate cu procesoare Intel Core Ultra, fiind înlocuite în mare parte de cele cu CPU-uri Ryzen.
Totuși, aceasta nu înseamnă că tabăra albastră nu mai are nimic de oferit sau că nu se pot asambla calculatoare performante cu procesoare Intel. De aceea, am considerat că nu există un moment mai potrivit decât acesta pentru a arunca o privire asupra celor mai interesante opțiuni din oferta taberei albastre, care luptă din răsputeri pentru a-și recăpăta relevanța pe piață.
Așadar, doamnelor și domnilor, vă invit să descoperiți câteva dintre cele mai interesante plăci de bază cu socket LGA 1851 oferite de ASUS gamerilor, și anume modelele ROG Strix B860-F și B860-G GAMING WIFI, precum și TUF GAMING B860-PLUS WIFI. Acum că știți ce avem în față, haideți să analizăm fiecare model în parte și să comparăm direct caracteristicile și diferențele lor.
Placa Video
Primul aspect despre care aș vrea să vorbesc este poziționarea slot-ului PCIe pentru placa video, care, pentru mine, este optimă în cazul fiecărei plăci. De ce? Simplu: slot-ul este delimitat de procesor printr-un slot M.2 pentru SSD, ceea ce oferă mai mult spațiu cooler-ului, fie că vorbim de un sistem de răcire pe aer convențional sau de un AiO pe lichid, care necesită un spațiu suplimentar pentru furtune.
În schimb, nu pot să mă declar pe deplin mulțumit de sistemele de eliberare a plăcii video din slot, prezente în aceste modele, însă acest aspect ar putea fi mai degrabă o preferință personală decât o deficiență obiectivă.
Pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine, sistemul prezent pe TUF Gaming B860-PLUS WIFI este Q-Release, care include o pârghie pe care trebuie să o apesi pentru a elibera placa video. În teorie, nu este un sistem rău, însă pârghia din plastic oferită de ASUS nu m-a convins, din cauză că se simte destul de fragilă la atingere.
În cazul celor două modele ROG Strix, avem sistemul Q-Release Slim, prin care trebuie doar să tragi de placă pentru a o scoate din slot, fără a fi necesar să apeși vreun buton sau să întreprinzi vreo altă acțiune. Este un sistem simplu și direct, ușor de înțeles și de utilizat, dar mereu mi-a stârnit o oarecare anxietate, deoarece simt că ar putea apărea o problemă în orice moment atunci când doar trag de placa video.
Este de menționat că toate modelele dispun de slot-uri x16 SafeSlot, ceea ce înseamnă că șansele de a întâmpina dificultăți la montarea sau scoaterea plăcii video sunt minime, datorită atenției deosebite acordate acestui detaliu de către ASUS.
Stocarea
Atât ROG Strix B860-F, cât și B860-G, sunt echipate cu patru sloturi pentru SSD M.2, având combinația unui PCIe 5.0 și trei PCIe 4.0. În ambele cazuri, slot-ul PCIe 5.0 se află între socket-ul CPU și slot-ul pentru placa video, așa cum era de așteptat, iar celelalte trei sloturi sunt poziționate puțin mai jos, sub placa video.
Situația se schimbă în cazul modelului TUF GAMING B860-PLUS, care dispune de doar trei sloturi pentru SSD M.2: un PCIe 5.0 și două PCIe 4.0. La fel ca în cazul celorlalte modele, slot-ul PCIe 5.0 se află deasupra plăcii video, iar celelalte două sub slot-ul PCIe.
Apreciez foarte mult poziționarea sloturilor principale pentru SSD, deoarece aceasta nu te obligă să scoți placa video din PC atunci când vrei să scoți sau să înlocuiești SSD-ul. Un alt aspect demn de menționat sunt sistemele de shroud ale SSD-urilor principale, prezente în cazul celor două modele ROG Strix: M.2 Q-Release, care îți permite să ridici shroud-ul fără a folosi șurubelnița, și M.2 Q-Slide, disponibil la toate modelele, care facilitează introducerea și scoaterea SSD-ului eficient, fără necesitatea unor unelte.
În schimb, montarea celorlalte SSD-uri, adică cele poziționate sub placa video, tot va fi nevoie de o șurubelniță, ceea ce nu-i neapărat pe placul meu.
În cazul în care doriți să utilizați și SSD-uri sau HDD-uri pe SATA, fiecare dintre aceste plăci de bază oferă câte patru conectori SATA, mai mult decât suficient pentru majoritatea utilizatorilor care aleg aceste tipuri de motherboard.
Lanes
Având în vedere că toate cele trei plăci de bază sunt echipate cu același chipset B860, nu există diferențe semnificative în ceea ce privește lane-urile. Toate oferă un total de 45 de lane-uri, dintre care 20 sunt capabile de PCIe 5.0, cu patru mai puține decât ceea ce oferă tabăra roșie.
Chiar și așa, nu consider că această diferență este semnificativă și că ar influența considerabil performanța PC-ului.
RAM
O diferență importantă între modelele ROG Strix și TUF Gaming apare atunci când vorbim despre capacitatea maximă de memorie RAM. Deși toate trei plăcile sunt capabile să suporte, în teorie, până la 256 GB de memorie DDR5 împărțită în 4 DIMM-uri, modelele ROG Strix pot suporta memorii CUDIMM cu frecvențe de până la 9066 MT/s, în timp ce TUF GAMING B860-PLUS Wifi acceptă o viteză maximă de 8666 MT/s.
Totuși, știm deja că memoria DDR5 nu este întotdeauna compatibilă la maxim cu configurațiile cu 4 DIMM-uri, iar stabilitatea acestora la frecvențele ridicate poate fi uneori problematică. Pe de altă parte, platforma Intel poate atinge frecvențe mai mari decât cea AMD, datorită memoriilor CUDIMM, iar utilizatorii nu vor fi limitați la 6000 MT/s, cum se întâmplă în cazul procesoarelor Ryzen.
VRM & Cooling
În ceea ce privește fazele de putere, ROG STRIX B860-F Gaming Wifi beneficiază de un design 16+1+2+1 (VCCCORE+VCCGT+VCCSA+VNNAON), B860-G Gaming Wifi are un 14+1+2+1, iar TUF GAMING B860-PLUS Wifi un 12+1+2+1. Deși valorile diferă de la un model la altul, nu cred că utilizatorii vor întâmpina probleme semnificative legate de power delivery, indiferent de modelul ales.
Modelele ROG STRIX au un sistem de răcire aproape identic al zonei dedicate MOSFET-urilor, iar diferențele de design sunt, în mare parte, insesizabile. Chiar dacă modelul TUF Gaming nu dispune de heatsink-uri la fel de solide pe VRM-uri, acest lucru nu înseamnă că nu vor face față cu brio sarcinilor, așa cum am observat în cazul altor modele TUF Gaming cu care am lucrat anterior.
Conectivitate
Conectivitatea este un alt punct forte al acestor modele și pot afirma că nu lasă nimic de dorit. Toate cele trei plăci dispun de WiFi7 și Bluetooth v5.4, cele mai noi standarde în domeniu, iar I/O-urile sunt bine echipate, oferind un număr adecvat de porturi pentru a satisface nevoile utilizatorilor.
Conectarea antenelor WiFi se face prin sistemul Q-ANTENNA, ceea ce înseamnă că trebuie doar să apeși ușor pe ele pentru a le conecta la placa de bază, un detaliu pe care îl apreciez foarte mult. Astfel, pe toate cele trei plăci de bază găsim o gamă variată de porturi USB, port HDMI, DisplayPort, Ethernet la 2.5 Gbps, precum și butoane de „quality of life” cum ar fi BIOS FlashBack și Clear CMOS Button.
BIOS, Quality of Life și Debugging
Aspectul celor trei plăci de bază este absolut superb și sunt conștient că se vor potrivi perfect într-o varietate de setup-uri, cu teme și culori diferite. Alimentarea procesorului se face prin 16 pini, spre deosebire de modelele AMD, care au alimentare pe 12 pini, ceea ce reflectă consumul mai mare al CPU-urilor Intel.
Un alt punct mai puțin favorabil al plăcilor ASUS din această gamă este absența butoanelor de Restart și Power de pe șasiu. Singurul model care beneficiază de un buton de Power pe șasiu este ROG STRIX B860-F Gaming Wifi. În schimb, headerele sunt foarte bine poziționate, facilitând o experiență de asamblare și gestionare a cablurilor simplă, fără a provoca dificultăți.
Ambele plăci ROG Strix sunt echipate cu BIOS-ul specific seriei, care, după părerea mea, are o interfață intuitivă, ușor de înțeles și de utilizat. TUF GAMING B860-PLUS dispune de un BIOS cu un aspect diferit, dar care oferă, în mare parte, aceleași funcționalități și este la fel de ușor de folosit.
Pentru utilizatorul obișnuit, care intră în BIOS doar pentru a activa XMP/EXPO, a face un mic undervolt de CPU sau a ajusta curvele ventilatoarelor, sunt convins că BIOS-ul oferit de ASUS își va face treaba fără probleme.
Concluzii
În încheiere, să vorbim despre unul dintre cele mai importante aspecte pe care le luăm în considerare atunci când căutăm o placă de bază: prețul. Cele trei plăci se încadrează în categoria midrange, așa că nu va fi necesar să împrumuți bani sau să spargi pușculița pentru a achiziționa una dintre ele.
Prețul pentru TUF GAMING B860-PLUS WIFI este de aproximativ 1.200 de lei, ROG STRIX B860-F GAMING WIFI costă 1.550 de lei, iar B860-G se află la un preț de aproximativ 1.400 de lei. Având în vedere ceea ce oferă aceste plăci, consider că prețurile sunt absolut corecte, motiv pentru care le recomand cu încredere oricărei persoane care dorește o placă de bază cu un design atractiv, dar și performantă, ce dispune de standarde și tehnologii de ultimă generație.