Asus prezinta un PC modular fara cabluri, Poject Avalon
PC-urile prin natura lor sunt modulare, dar tind sa aiba un mic dezavantaj, cabluri. Foarte multe cabluri a caror ingramadire in carcasa poate rezulta adesea in cosmaruri si munca interminabila, fiindca ai calculat gresit cat de incapatoare era carcasa. Asa ca Asus a creat un PC care nu are nici un fel de cablu, dar care poate fi desfacut iar componentele sale pot fi inlocuite.
Project Avalon a fost facut de Asus in colaborare cu producatorul de carcase InWin si reprezinta un redesign complet al conceptului de PC. Nu foloseste prea multe componente standard, toate fiind alterate pentru a se mula conceptului de modularitate, pana si placa de baza. Aceasta este bazata pe socket-ul LGA 2011-3 si poate fi extinsa pentru a i se adauga mai multe sloturi de PCI-Express, iar porturile sale reprezinta un modul separat, care poate fi inlocuit in cazul in care vreti mai multe USB-uri, mai multe porturi LAN si tot asa.
Sursa nu foloseste cabluri, in schimb are un conector masiv care intra direct in placa de baza, ceea ce va fi suficient pentru unele placi video, dar intr-una din imagini apar evident cablurile suplimentare de alimentare. Nu este clar nici cat de bine va functiona cu solutiile de racire mai avansate de standardul oferit pentru procesor.
Project Avalon arata de parca ar avea ceva mai multe sanse sa fie un produs adevarat, nu doar o creatie predominant fictiva, cum era Project Christine, un PC modular cu racire pe ulei, prezentat de Razer acum cativa ani.
Nu au fost anuntate detalii despre pret sau lansare, fiind inca la stadiul de concept.
[PC Gamer]