ȘtiriGamingPC&ConsolesTech&IT

ASUS GeForce RTX 50, plăci grafice cu performanță, răcire și design pentru 2025

ASUS a lansat oficial seria de plăci grafice ASUS GeForce RTX 50, care se bazează pe arhitectura NVIDIA Blackwell și vine echipată cu tehnologii destinate pasionaților de gaming și creatorilor de conținut. Seria include modele precum RTX 5090, RTX 5080, RTX 5070 Ti și RTX 5070, fiind completată de sursele de alimentare ROG Thor III și ROG Strix Platinum.

ASUS GeForce RTX 50, principalele noutăți

Plăcile grafice ASUS GeForce RTX 50 includ o serie de îmbunătățiri pe care le voi rezuma în continuare:

  • Sistemele de răcire cu patru ventilatoare, care oferă un flux de aer cu 20% mai mare față de generațiile anterioare. Thermal pad-ul cu schimbare de fază asigură o disipare optimă a căldurii, înlocuind pasta termică tradițională.
  • Pentru cei care preferă răcirea lichidă, modelele ROG Astral LC vin cu un radiator de 360 mm și o eficiență termică cu până la 30% mai mare decât răcirea cu aer.
  • Plăcile sunt echipate cu MOSFET-uri (Metal-Oxide-Semiconductor Field-Effect Transistors) de 80 de amperi, care oferă o stabilitate mai bună și deschid noi posibilități pentru overclocking.
  • NVIDIA DLSS 4, care îmbunătățește grafica folosind inteligența artificială, iar aplicația GPU Tweak III de la ASUS, ce permite reglarea detaliată a performanței plăcii grafice, fac jocurile să ruleze mai fluid și mai rapid.

ASUS GeForce RTX 50 Astral

Gama ROG Astral din seria ASUS GeForce RTX 50 este pentru utilizatorii care doresc să-și construiască sisteme high-end, fie că este vorba de gaming la rezoluții maxime, fie de aplicații creative complexe. Plăcile grafice din această gamă sunt: ROG Astral LC GeForce RTX 5090, ROG Astral LC GeForce RTX 5090 OC Edition,
ROG Astral GeForce RTX 5090, ROG Astral GeForce RTX 5090 OC Edition, ROG Astral GeForce RTX 5080 și
ROG Astral GeForce RTX 5080 OC Edition.

ASUS GeForce RTX 50 Strix TUF Gaming și Prime

Pe lângă modelele din seria ROG Astral, ASUS oferă plăci grafice ASUS GeForce RTX 50:

  • Strix combină un design modern, cu un exoschelet ventilat pentru răcire eficientă, și tehnologii avansate, precum „thermal pad-ul” cu schimbare de fază, comutatorul Dual BIOS și au compatibilitate Aura Sync.
  • TUF Gaming folosesc compusul termic cu schimbare de fază, un strat protector pentru PCB și componente de nivel militar. De asemenea, modelele RTX 5090 și RTX 5080 includ o cameră de vapori pentru o răcire mai eficientă. MOSFET-urile și inductorii certificați la standarde militare asigură o alimentare stabilă a GPU-ului, iar condensatorii TUF 5K cu finisaj metalic oferă o toleranță termică mai mare și o durată de viață extinsă față de condensatorii standard.
  • Prime au sistem de răcire cu trei ventilatoare și un design compact de 2,5 sloturi. Modelele RTX 5080, 5070 Ti și 5070 sunt proiectate pentru eficiență, iar RTX 5080 include și o cameră de vapori.

Sursele ASUS ROG Thor III și ROG Strix Platinum

Noile plăci grafice din seria GeForce RTX 50 au fost lansate alături de sursele de alimentare ROG Thor III și ROG Strix Platinum, care includ suport pentru standardele ATX 3.1 și PCIe 5.0, stabilizatorul de tensiune GPU-First și MOSFET-uri GaN.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button