In nenumarate randuri i-am acuzat pe Activision ca mulg literalmente o franciza pana nu mai ramane nimic din ea si o distrug incet, dar sigur orice urma de originnalitate pe care aceasta o avea. Este blestemul seriilor bune precum Call of Duty, Guitar Hero sau altele. In alta ordine de idei avem parte de acelasi tratament de un comportament similar si din directia altor companii precum EA sau Square Enix, care aduc o franciza in unele cazuri la numarul 20 plus, ma refer evident la Fifa, NFL sau Final Fantasy. Si Ubisoft sunt vinovati aici, jocuri precum Splinter Cell sau Assassins Creed fiind deja la icsa parte, jucatorul intrebandu-se logic, unde incepe inovatia si unde se termina repetitia. Sunt jocuri cu care cativa dintre voi au crescut. Aici ma refer la Fifa, NFS, Asassins Creed si altele, iar astazi intram in lumea minunata a francizelor, analizand Assassins Creed Liberation HD, un port al unui joc de Playstation Vita pentru PC, PSN si XBox Live si punem urmatoarea intrebare: “Merita cumparat?”
Directia povestii in care Ubisoft Sofia au dorit sa duca Assassin’s Creed Liberation HD este destul de neobisnuita, rezervandu-si anumite riscuri si, in mod extrem de surprinzator, reusind sa livreze o poveste in care personajul principal nu este de sex masculin. Povestea se petrece undeva la finalul razboiului Fancez-Indian din noua lume, sau mai exact America, in New Orleans, Louisiana, unde dupa o serii de infrangeri, Francezii pierd controlul in favoarea spaniolilor pentru orasul New Orleans. Aici intra in scena protagonista noastra Aveline. Initial ca un copil speriat ce si-a pierdut mama, jocul facand o treaba destul de precara in a explica daca mama acesteia a fost disponibilizata, rapita sau pur si simplu a disparut, ridicand inca din start semne de alarma cand vine vorba de consistenta povestii. De aici pana la statutul de assasin cautator de templieri pe strazile New Orleansului sunt doar cativa pasi marunti si ametiti, care in egala masura nu explica de Aveline este asimiliata in sanul organizatiei sau care sunt motivatiile sale in afara mamei disparute. Pe langa asta mai avem si istoria marginal exacta a vremurilor, jocurile din aceasta serie luandu-si anumite libertati cand vine vorba de evenimente si exactitatate. Naratiunea este … sa zicem usor bauta, uitand cum si unde trebuie sa puna accentele pentru a tine jucatorul interesat, rezultatul fiind o poveste din care nu intelegi decat Aveline uraste la Templieri pentru ca dungi. Nu isi sustine ideile, nu traseaza paralele intre personaje, iar golurile care ar trebuii sa umple anumite arcuri narative pentru ca jucatorul sa faca legaturile necesare pentru a fii investit in poveste sunt inexistente.Este foarte greu sa iti dai seama ce si cum vrea X personaj de la Aveline mai departe de indicatorul de pe harta care iti spune unde sa te duci si ce trebuie sa faci, povestea fiind de prisos in unele cazuri. Asta ca sa nu amintim de anumite porbleme legate de final, care este strans legat de asasinarile unor anumite NPC-uri.
Pentru primul joc din serie care incearca sa schimbe personajul principal, predominanat masculin pana nu demult, Liberation nu face o treaba prea buna. In loc sa o transforme pe Aveline intr-un personaj tridimensional, bazat pe niste motivatii puternice si cu ceva poveste de fundal care sa le sustina, uita pur si simplu sa explice bucati din scenariu, transaformand biata fiica pierduta intr-un personaj plictisitor, anost si mai ales… cliseu. Pentru poveste ii acordam un 5 si trecem la gameplay.
Adaptarea de la o consola portabila la un sistem de gaming destinat sufrageriei sau biroului, nu este rea, iar multe dintre inovatiile, intre gilimelele aferente, au fost inlaturate. Ma refer aici evident la micile inbunatatiri destinate portabilelor, acum totul fiind mai usor de inteles fara sa fii nevoit sa gadili touchscreen-ul sau sa il pui in lumina pentru a rezolva un puzzle. Din pacate si multe dintre greseli au fost repetate si aici, precum inteligentul artificial care repeta aceasi actiune si reactioneaza identic indiferent de ceea ce faci. Asta ca sa nu subliniez faptul ca nu sunt nimic mai mult decat carne de tun, Aveline fiind in esenta acolo sa ii transforme in Kebab bine intepat. Pur si simplu refuza sa fie o provocare pentru jucator, de multe ori uitand sa reactioneze la actiunile tale, chiar si daca acestea constituie omor deosebit de grav prin inpuscare la un metru de nasul lor. La asta mai adaugam eternele probleme ale seriei, precum hit detection-ul, geometria nivelului prin care poti sa treci fara probleme si eterna capita de fan sau frunze in care poti sa ascunzi milioane de cadavre.
