In ultima perioada seria Assassin’s Creed pare sa copieze o pagina din istoria Microsoft. Bine, cel putin cand vine vorba despre Windows, urmand calapodul: unul bun, unul prost. Doar ca in cazul Assassin’s Creed lucrurile sunt destul de … imprastiate. Avem jocuri pentru PSP, PC, Mobil, Console, carti, benzi desenate, filme de scurt metraj, este un intreg univers, un jucator nou fiind pierdut de-a dreptul in mitologia jocului. Iar un exemplu bun este Assassin’s Creed Chronicles: China! Jocul pe care il avem astazi sub lupa critica, si unul dintre motivele pentru care Ubisoft trebuie sa invete odata pentru totdeauna ca atunci cand introduci un personaj nou, trebuie sa-l conturezi, sa-l individualizezi si sa oferi o poveste de fundal mai vasta decat eticheta de pe spatele unui baton de ciocolata.
Cu toate ca Shao Jun, personajul principal din acest joc mi-a placut, povestea nu ofera un context concret in care sa ancoreze titlul curent in folclorul de ansamblu, jucatorul fiind aruncat in „aventura” fara o motivatie anume. Este acolo pentru ca… este un ninja asasin al noptii pus pe fapte mari impotriva templierilor, si pentru ca… o cutie! Jur, asta intelegi din primele 5 minute de „expozitie” ale jocului. Dar, daca cunosti folclorul si ai habar de intreg universul, atunci lucrurile se schimba radical. Shao Jun a aparut pentru prima data intr-un scurt metraj animat care portretizeaza ultimele clipe ale vietii lui Ezio Audacul lu’ Florenta.
In contextul in care cunosti motivatiile lui Shao Jun, personajul capata ceva dimensiuni, oferind jucatorului si o paleta emotionala, si il ajuta sa inteleaga ce o impinge sa faca ceea ce face. Totusi, cand jocul iti tranteste in fata un simplu cinematic cu tine inchisa intr-o cusca, cu un nenea rau templier care iti fura o cutie pe care Ezio ti-a dat-o, nivelul de investitie emotionala este… zero. Dar trecand peste lipsa unei povesti de fundal si judecand doar dupa meritele proprii, Assassin’s Creed Chronicles: China nu are o poveste rea.
Shao Jun, ca asasin este extrem de bine conturata, daca stii evenimentele precedente, facand din ea un personaj in egala masura bine definit si prost inteles. Bine definit pentru ca are un set de trasaturi care o diferentiaza de restul asasinilor de pana acum, si prost inteles, pentru ca oricat ai dori sa nu iei scenaristii la intrebari, nu te poti abtine. Asta se datoreaza in mare parte arcului narativ, care chiar daca nu este rau, trebuia un pic aerisit, facand jucatorul sa doreasca sa afle mai multe de la personaje si evenimente, nu de la pergamente pe care le gaseste in cutii imprastiate prin nivel. Chiar si cu acest minus, Shao Jun este un personaj interesant, care ar merita un joc intreg mult mai bine definit. Dar, pana la urma, ne multumim cu ceea ce am primit.
Assassin’s Creed Chronicles: China nu este chiar un joc traditional din punct de vedere al gameplay-ului si nici ceva cu care jucatorii titlurilor mari din serie s-au obisnuit. Jocul trece de la abordarea open world, unde faci ce te taie capul, la un aspect 2.5D, unde jocul seamana mai mult cu Mark of the Ninja si originalul Prince of Persia.
Mecanica de joc este relativ simpla, axandu-se mai mult pe elemente de stealth, evitarea detectiei de catre inamici si navigarea nivelului intr-o maniera cat mai eficienta. Jucatorul acum poate sa schimbe planurile, Assassin’s Creed Chronicles: China oferind un pic de dimensiune acestui side scroller. Deci sa navighezi nivelul pe mai multe planuri, si poti evita contactul cu un inamicul „trecand pe partea ailalta”, adica neobservat. Astfel poti sa te plimbi inainte si inapoi prin nivel, beneficiind de un sentiment de adancime cu care ne-am mai intalnit. Totusi, avand in vedere ca discutam despre un sidescroller, trebuia sa existe si un nivel in care fugi de X pericol, cladire care se prabuseste in urma ta, adica o experienta bazata pe reactii rapide si memorarea nivelului.
Aceasta adancime a nivelelor este si o mecanica de joc, acum putand sa te ascunzi dupa diverse elemente de decor, precum cutii sau stalpi de sustinere, dar din pacate sunt momente in care pur si simplu nu ai unde sa te ascunzi. De exemplu o incaperi intunecate care… nu sunt accesibile, lasandu-te sa te infrunti cu un inamic, in cel mai bun caz, si cinci daca nu ai pic de noroc. De fapt, sistemul de stealth din joc este strans legat de progresia ta: in functie de cat de „ninja” esti, primesti trei rating-uri: Shadow, Asassin si Brawler. Atat timp cat nu faci victime, nu esti observat si nu faci prea mult balamuc, primesti mai multe puncte.
Ca tot am discutat despre lupta, trebuie sa amintim si faptul ca lupta nu mai este atat de usoara ca in jocurile precedente. Jucatorul trebuie sa fie extrem de atent ce cale abordeaza, fiind nevoit sa pondereze fiecare aspect al unei confruntari, de cele mai multe ori calea non-agresiva fiind si cea mai sigura. Sistemul de Stealth aduce aminte un pic de Splinter Cell Conviction, unde inamicii au un o raza vizuala reprezentata pe ecran, iar in momentul in care esti detectat, ultima ta locatie ramane acolo, iar tu poti fie sa incepi sa te lupti, fie sa te ascunzi si sa astepti ca inamicii sa-si piarda interesul. Iar aici este si prima problema a jocului: intelgientul artificial este extrem de usor de pacalit. Sigur, daca nu ai dupa ce sa te ascunzi, o sa iti planteze in bostan un plumb sau o sa te atace, dar poti la fel de bine sa-i pacalesti, aratandu-te intr-o parte si facand cale intoarsa, iar in timp ce ei te cauta, sa treci pe langa respectivii inamici fara prea multe probleme. In aceasta privinta te ajuta si arsenalul, care, cu toate ca nu este tocmai variat, este util si eficace, fie ca folosesti cutite, artificii sau sageti care fac zgomot. Toate acestea pot fi folosite pentru a trece de un inamic sau pentru a naviga nivelul.
Estetic vorbind Assassin’s Creed Chronicles: China este un joc extrem de aratos. S-a investit multa munca in aspectul vizual al jocului. Animatiile si tranzitiile sunt bine detaliate, chiar anatomice, iar arhitectura nivelului si design-ul acestuia „sufera” si ele de aceeasi atentie la detalii. Pe de alta parte, filmele de prezentare intre misiuni sunt lenese, niste imagini statice, animate precar, care strica tot feng shui-ul jocului, iar actorii vocali, cu toate ca se vede ca au depus efort in redarea emotiilor, nu sunt tocmai geniali. Cat despre muzica, sincer, este acolo, este orientala, si… atat. Dar dupa ce asculti in timpul unui nivel acealsi instrument chinezesc iar si iar, ti se acreste. Credeti-ne pe cuvant.
Dar, pana la urma discutam despre un titlu de zece euro, care, surprinzator are o durata de joc destul de ridicata, intre cinci si sase ore, care schimba putin genul sidescroller. Concluzie: daca ti-a placut Mark of the Ninja, Assassin’s Creed Chronicles: China are un loc in colectia ta de jocuri fara doar si poate. Are hibe, dar nu atat de mari, putand fi agreat si de catre un jucator casual. Deci, merita cumparat, mai ales daca iti plac jocurile stealth, sidescroller si esti fan Assassin’s Creed. Plus ca mai sunt inca doua pe drum, asa ca tot inainte Ubisoft! Speram ca cel din Rusia sa nu aiba muzica de balalaica 🙂
