MORERSS PaginaDeMediaTech&IT

Așa arată cu adevărat o gaură neagră

Știu că această știre nu prea ține de tehnologie, telefoane sau jocuri video, dar ocazional se întâmplă lucruri atât de grozave încât trebuie să le pomenești la fiecare ocazie cu putință. Iar seara trecută lumea întreagă a fost martoră la ceva inedit, prima imagine a unei găuri negre.

Bine, nu este tocmai corect, o gaură neagră este nu poate fi pozată, din moment ce înghite materie și absoarbe energie în loc să o emane(în cea mai mare parte), dar în jurul său există materie sever distorsionată de forțele gravitaționale, ce emite energie. Genul de energie care poate fi observată. Nu tocmai cu ochiul liber, din moment ce vorbim aici de unde radio.

De această observație s-au ocupat un număr mare de centre de observație din toată lumea, ce s-au concentrat asupra unui singur subiect vreme de doi ani de zile. Iar după ce datele colectate au fost strânse la un loc și foarte atent calculate, a rezultat imaginea pe care o puteți vedea mai sus. Așa arată o gaură neagră de dimensiunea aproximativă a sistemului nostru solar, din interiorul galaxiei M87, aflată la aproximativ 55 de milioane de ani lumină distanță de Pământ.

Imaginea confirmă teoriile referitoare la modul în care materia s-ar comporta în proximitatea unei găuri negre, ceea ce înseamnă că deocamdată înțelegerea omenirii despre modul în care funcționează fizica la scară largă este corectă.

Știu că această imagine pare cam încețoșată, dar pentru a crea una cu o rezoluție mai bună probabil va trebui să punem observatoare fie în spațiu, fie pe planete multiple. Variante alternative ale imaginii, ce țin cont de polarizarea luminii, și alte lucruri, vor fi disponibile în viitorul apropiat. De asemenea, o imagine a găurii negre din centrul galaxiei noastre a fost realizată, dar este mult mai neclară.

Dacă vreți să vedeți o formă ceva mai clară a unei astfel de imagini, vă puteți apuca de Elite Dangerous.

[Ars Technica]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button