Arkane încearcă să explice de ce Prey nu are demo pe PC… nu reușește
Absența de pe PC a unei variante demonstrative pentru Prey a fost foarte neplăcută pentru ce care tare doreau să știe din timp dacă jocul va funcționa ca o cizmă găurită de pe fundul unui lac, sau mai ca Doom.
Dar ce ce nu au dorit cei de la Bethesda/Zenimax/Arkane să lanseze un demo al jocului pe PC? Ar putea fi pentru că varianta demonstrativă a lui Doom a fost folosită pentru a ocoli protecția Denuvo a jocului întreg? Aparent nu, ci pentru că nu este nevoie de una.
Conform lui Raphael Colantonio, CEO al Arkane Studios, realizarea variantei demonstrative a prezentat o problemă. Nu erau suficiente resurse pentru a crea un demo pentru console și pentru PC, așa că s-a făcut una doar pentru console. Iar apoi a venit perla perlelor
La urma urmei, PC-ul are Steam. Jucătorii de pe Steam pot pur și simplu să returneze jocul înainte de-a petrece 2 ore în el, așa că deja este ca un demo.
Astfel, demo-ul evoluează de la „uite o parte gratuită din joc” la „plătește-ne 60 de dolari pentru a vedea jocul, după care îți dăm banii înapoi”. Așa că sper că aveți rezervați 60 de dolari mereu pe Steam pentru a lua cel mai nou demo, fiindcă pare genul de raționament care va rezona bine cu marii companii de jocuri.
Totuși, a existat și o veste bună. Colantonio a dorit să întărească ideea că varianta de PC a lui Prey nu este o portare, varianta principală a jocului fiind dezvoltată pe PC. A promis că dezastrul lui Dishonored 2 nu va fi repetat.
Prey va fi lansat mâine.
Un comentariu