
Anul trecut am asista la o veritabilă cursă printre companiile de tehnologie din SUA pentru a vedea cine poate să ajungă primul la pragul de o mie de miliarde de dolari. O sumă cunoscută la noi în dicționar ca un bilion, dar pentru că nu îi pasă nimănui de asta decât când eu folosesc „petic” pentru a descrie un patch, nu îl voi folosi.
Această cursă a fost una strânsă. Pentru o vreme Apple trecuse de acest prag, apoi Microsoft se apropia de el, apoi Google, apoi Amazon. Dar când a început să se apropie toamna, valorile au început să mari revină la numere ce nu te fac să crezi că toată chestia asta cu economia este o glumă.
Oricum, săptămâna aceasta Apple a trecut de 1500 de miliarde de dolari ca valoare. Este prima companie americană care a reușit asta. Dar probabil nu va fi singura. Nu de alta, dar Microsoft este la 1440 de miliarde de dolari, Amazon la 1300, doar Google este mai temător, pentru că este abia pe la 970 de miliarde de dolari.
Până ce am terminat de scris această știre, Apple a ajuns la 1490 de miliarde de dolari.
Acum, știu ce vă întrebați. Cum se poate oare ca într-o recesiune indusă de o pandemie mondială să crească atât de mult valoarea pe piață a unor companii ce nu prea plătesc taxe și ocazional riscă viața propriilor angajați pentru profit?