Apple îndrumă toți clienții să își actualizeze de urgență dispozitivele!
Există cel puțin trei exploit-uri zero day

Apple a lansat de curând un anunț destul de important pentru toți clienții săi. Aceștia sunt îndrumați să-și facă imediat actualizările de securitate, întrucât producătorul a detectat nu mai puțin de trei exploit-uri day zero active. Acestea reprezintă un risc masiv de securitate, iar compania americană și-a pus la treabă echipa Rapid Security Response pentru a lansa actualizările către utilizatori. Și dacă tot s-au pus pe treaba, odată cu noul update sunt peticite alte 30 de vulnerabilități recente.
Probabil vă întrebați ce sunt aceste exploit-uri zero day și de ce auzim de ele destul de regulat. Iar explicația pe scurt ar fi că acestea sunt niște breșe de securitate, doar că nu sunt create neapărat cu intenție. Se numesc day zero pentru că sunt niște probleme pe care dezvoltatorii le descoperă abia după ce lansează noua versiune de software. Adică Apple nu știa că versiunea curentă de iOS 16.5 urma să aibă probleme – au descoperit imediat ce i-au dat drumul pe piață.
Ce sunt aceste exploit-uri zero day și de ce se teme Apple de ele?
Iar dacă vă întrebați de ce sunt atât de scary, răspunsul e simplu. Odată ce a căpătat acces asupra dispozitivului tău, fie și din greșeală, un personaj rău intenționat poate compromite securitatea celor de la Apple și îți poate fura date personale precum carduri, poze private și alte chestii pe care le mai țin oamenii prin telefon. Însă dispozitivele afectate de aceste exploit-uri nu sunt doar cele mobile, așa că producătorul ne recomandă să actualizăm toate aceste dispozitive:
- iPad Pro (toate modelele)
- iPad Air (generația a treia sau mai noi)
- iPad (generația a cincea sau mai noi)
- iPad Mini (generația a cincea sau mai noi)
- iPhone (6S sau mai noi)
- Apple Watch (generația a patra sau mai noi)
- Apple TV și HD
- Stațiile de lucru și laptopurile cu Mac OS (Big Sur, Monterey si Ventura)
Pentru situații ca aceasta, producătorul a construit recent și o echipă de specialiști. Aceștia formează ceea ce cunoaștem drept echipa de răspuns în caz de urgențe de securitate, ori pe numele oficial, Rapid Security Reponse. Aceștia au puterea de a trimite actualizări importante în mod automat către telefoane prin intermediul internetului și chiar dacă poate părea enervant la început, este pentru mai buna securitate a datelor tale.