Apple șterge aplicații de VPN din AppStore în China
Conform declarațiilor de la diferite firme, Apple s-a apucat să șteargă aplicații de VPN din AppStore. ExpressVPN au fost printre primii care au raportat acest lucru, printr-un post pe blogul lor.
Utilizatorii din China care accesau AppStore-ul altei țări cât timp erau pe teritoriul Chinei n-au fost totuși afectați, și nici utilizatorii de pe Windows, Mac, Android, sau oricare altă platformă. ExpressVPN nu au fost singurii care au pățit acest lucru în ultimele zile, de același tratament beneficiind și ceilalți furnizori majori de VPN. Este lucru știut despre China că are reguli foarte stricte în privința accesului la internet, iar pentru utilizatorii de acolo VPN-urile erau unul dintre puținele modalități de a ocoli această restricție. Justificarea pe care au oferit-o cei de la Apple dezvoltatorilor de aplicații a fost deoarece „ar conține conținut ilegal în China”.
Nu se știe exact de ce, dar în ultima perioadă Apple a început să aplice cu rigurozitate legea în vigoare de pe teritoriul Chinei. De exemplu, la începutul lui 2017, Apple a retras de pe AppStore aplicația pentru New York Times, pentru că „reprezintă o încălcare a legilor locale în vigoare”. Iar în decursul acestei luni, Apple a încheiat un contract cu o firmă locală pentru a-și instala primul data center local din China. Această mișcare vine din partea lui Apple ca răspuns la o nouă lege din China care cere firmelor ca toate informațiile despre utilizatorii chinezi să fie păstrate în interiorul granițelor. Apple a fost una dintre primele firme care s-a conformat.
Cumva, toate aceste acțiuni au sens. Apple dorește să transforme China într-o piață de desfacere puternică pentru produsele lor, în special pentru iPhone.
Disponibilitatea aplicațiilor VPN pentru toate celelalte țări ale lumii nu a fost afectată de acest eveniment. Ulterior Apple a declarat că au efectuat aceste schimbări deoarece Ministerul Industriei și al Tehnologiei Informației din China solicită furnizorilor de servicii VPN să obțină anumite licențe pentru a-și desfășura activitatea. La cererea Ministerului, Apple ar fi fost obligați să elimine din AppStore aplicațiile care nu corespundeau criteriilor acestuia.