TECHTech&IT

E posibil ca Apple să fi început testele pentru nouă modele de Mac cu procesor M2

Autor: Matei Pană

Conform lui Mark Gurman, jurnalist Bloomberg care oferă frecvent informații despre ultimele produse Apple, este posibil ca nouă modele noi de Mac, cu patru procesoare M2 diferite, să fie deja în stadiul de testare. Informația asta nu ar fi trebuit să fie publică, doar că Apple au testat noile Mac-uri cu ajutorul unor aplicații third party de pe App Store. Din dev logs-urile acestor aplicații ne putem face o idee despre lucrurile la care ne putem aștepta de la Apple în viitorul apropiat.

Conform relatărilor, unul dintre device-urile aflate în test este un MacBook Air cu procesor M2. Acesta are opt nuclee pentru procesor și zece nuclee grafice. Rapoarte din trecut sugerează că noul MacBook Air se va bucura și de o schimbare considerabilă a design-ului, care ar putea include o ramă mai subțire, mai multe porturi și încărcare MagSafe. Apple mai testează de asemenea și câteva Mac mini-uri alimentate de un procesor M2 și de un M2 Pro, dar și un MacBook Pro de tip entry-level cu procesor M2 și cu aceleași specificații ca MacBook Air-ul menționat mai sus.

Apple are foarte multe device-uri în traistă

Gurman spune că Apple au început să testeze noi laptop-uri de 14 și de 16 inch, cu 64GB de memorie și alimentate de procesoare M2 Pro și M2 Max, acesta din urmă având 12 nuclee pentru procesare și 38 de nuclee pentru grafici. De asemenea, vom mai vedea și un nou Mac Pro care va folosi procesorul M1 Ultra lansat recent, care alimentează noul Mac Studio. Jurnalistul spune că nu avem nicio garanție că Apple vor lansa toate modelele pe care le testează, dar crede că atât noile MacBook Air și Mac mini cât și MacBook Pro-ul de tip entry-level vor fi lansate anul acesta.

Contributors

Pe lângă echipa noastră uzuală de tocilari, colaborăm punctual cu diverși redactori și freelanceri la fel de pasionați ca și noi în ceea ce privește jocurile, gadget-urile și tehnologia, în general. Materialele scrise de aceștia sunt marcate cu denumirea Contributors și sunt evaluate cu atenție, pentru a ne asigura că vă oferim informații corecte și conținut de calitate, la standardele Zonei.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button