Apple pregătește una dintre cele mai mari transformări din istoria PC-urilor. După aproape două decenii în care compania a susținut că laptopurile tactile sunt o idee proastă, primele Mac-uri cu ecran tactil sunt acum în dezvoltare, iar informațiile vin de la „cutia neagră” a industriei, Mark Gurman de la Bloomberg.
Surse care au cerut să nu fie dezvăluite i-au spus lui Gurman că noile modele MacBook Pro vor integra Dynamic Island, vor folosi panouri OLED și vor introduce o interfață a utilizatorului modernizată, care să înțeleagă modul tău de navigare.
Laptopuri cu trackpad și touch
Apple nu vrea să transforme laptopul într-un iPad cu tastatură. Ideea e ca interfața să detecteze modul de interacțiune și să se adapteze automat. Dacă atingi un buton pe ecran, sistemul va deschide un meniu circular în jurul degetului, cu opțiuni mai mari și mai ușor de apăsat. Dacă folosești trackpadul, revii la clasicul point-and-click. Altfel spus, macOS încearcă în premieră să fie „bilingv” în materie de interacțiune.
Un alt detaliu este că elementele din bara de meniu (de sus) se vor mări atunci când sunt atinse. De asemenea, software-ul va deschide cel mai potrivit set de comenzi pe baza interacțiunii anterioare a utilizatorilor cu PC-ul. Calculatorul începe să te observe, să învețe modul tău de lucru și să reacționeze la el.
Asta explică și redesignul „Liquid Glass” introdus recent în macOS Tahoe. Spațierea mai mare dintre iconuri, notificările și slider-ele mai aerisite nu erau doar un moft estetic. Era pregătirea pentru etapa următoare, pentru touchscreen.
Ecrane OLED și Dynamic Island
Noutatea cea mai vizibilă va fi Dynamic Island, poziționată sus, pe centrul ecranului. Zona va găzdui camera și o interfață software interactivă. Conceptul, apărut prima oară pe iPhone în 2022, permite afișarea alertelor, comenzilor media sau a activităților live, spre exemplu progresul unei livrări sau un serviciu tip ride-sharing care se îndreaptă spre tine.
Pe Mac-uri, insula va fi mai mică decât pe telefon și construită în jurul unui decupaj tip punch-hole (decupaj circular) pentru cameră. Schimbarea importantă, însă, e reprezentată de ecranele OLED. Laptopurile MacBook Pro de 14 și 16 inch renunță la mini-LED și vor trece la tehnologia organic light-emitting diode. Asta înseamnă negru profund, contrast infinit și consum energetic mai eficient în cazul imaginilor întunecate.
Lansare în 2026, dar nu în martie
Laptopurile cu ecran touch, identificate intern drept K114 și K116, nu vor fi prezentate la evenimentul Apple din prima săptămână a lui martie. Mac-urile cu ecran tactil sunt programate pentru finalul lui 2026. Apple păstrează tastatura completă și trackpadul mare, deci vorbim despre un dispozitiv hibrid. Atingerea va fi opțională. Poți ignora complet touchpad-ul dacă te mulțumești cu trackpad-ul.

Ani la rând, Apple a criticat laptopurile tactile. Steve Jobs le numea „groaznice din punct de vedere ergonomic”. În 2021, John Ternus, șeful pe hardware al companiei, spunea că iPad este deja cel mai bun computer tactil, deci nu există motiv pentru schimbare. Motivul este Windows, care a a făcut ca ecranele touch să fie ceva obișnuit pe laptopuri, iar Apple pare să caute un nou element cu care să-și distreze utilizatorii plictisiți.
Mai interesantă decât insula dinamică și navigarea prin atingere mi se pare ideea că interfața poate anticipa intenția. Și când software-ul începe să ghicească ce vrei înainte să miști cursorul, intrăm într-o epocă în care interfața devine, mai mult sau mai puțin discret, o formă de psihologie aplicată.

