TECHRSS PaginaDeMediaTech&ITTelefoane

Apple câștigă la tribunal, nu plătește 13 miliarde de euro

Mai țineți minte când corporațiile plăteau taxe?

Prin 2016 ne bucuram cu toții de vestea că Apple va trebui să facă ceva ce nu face cam niciodată. Să plătească taxe. Comisia Europeană luase atunci decizia că mărita companie era tratată preferențial de autoritatea fiscală Irlandeză, încălcând astfel normele bunei competiții.

De atunci, Apple a inițiat măsurile pentru a depune o contestație la această decizie, iar după patru ani compania a câștigat în instanță, fiind respinsă în acest moment decizia Comisiei Europene de către Curtea Generală de Justiție. Asta înseamnă că, deocamdată, Apple nu datorează nici un cent din cei 13 miliarde de euro în taxe pe care trebuie să îi achite Irlandei.

Rezultatul acestui apel chiar este pe placul autorității fiscale Irlandeze, deoarece astfel nu mai este sub acuzația de favorizare ilegală a unei companii anume în defavoarea competiției.

Totuși, mai există încă un apel rămas, cel la Curtea Supremă de justiție a Uniunii Europene. Aici va fi decisă soarta finală a deciziei, Comisia având la dispoziție două luni să demareze procesul.

Dacă va reuși, atunci mega-corporațiile vor avea zile foarte negre în Europa, deoarece vor fi obligate să facă ceva ce nu prea fac nicăieri în lume, să plătească aceleași taxe ca oricine altcineva.

Dacă nu va reuși apelul Comisiei, atunci vom continua să trăim într-o lume în care companii care generează miliarde peste miliarde continuă să plătească în Uniunea Europeană mai puține taxe ca cineva care câștigă 2 euro pe oră.

[The Verge]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button