App Store continuă să domine Google Play atunci când vine vorba de câștiguri până acum în acest an, dar acest lucru este oarecum așteptat. Utilizatorii de Android de obicei cheltuiesc mai puțin pe aplicații și au, de asemenea, acces la magazine de aplicații alternative cum ar fi Appstore-ul lui Amazon. De asemenea, să nu uităm faptul că Google Play nu este disponibil în China în timp ce Apple Store este.
Oricum, știrea de la Sensor Tower spune că App Store a generat de 1,9 ori venitul lui Google Play – 22,6 miliarde de dolari față de 11,8 miliarde de dolari pentru prima jumătate a anului 2018. Cu toate acestea, ambele magazine de aplicații au crescut semnificativ față de anul trecut – o creștere de 25,8% înregistrată pentru App Store și 29,7% pentru Google Play.
Tendința din acest an sugerează că cheltuielile pe aplicații vor continua să crească. Prin comparație, anul trecut App Store a câștigat venituri de 38,5 miliarde de dolari în timp ce Google Play a obținut 20,1 miliarde de dolari. Raportul arată că majorarea se datorează aplicațiilor bazate pe abonament, cum ar fi Netflix, Tinder și Spotify, Netflix fiind aplicația non-gaming de top pentru consumatori.
Cu toate acestea, categoria de jocuri este o parte masivă a întregului venit pentru ambele magazine de aplicații. Consumatorii au cheltuit cu 19,1% mai mult față de prima jumătate din 2017 în ambele magazine de aplicații și reprezintă 78% din veniturile totale.
Descărcările de aplicații din ambele magazine sunt, de asemenea, în creștere. Descărcările App Store au crescut cu 13,1%, în timp ce magazinul Google Play a crescut cu 10,6% – acesta din urmă putând fi explicat prin accesarea tot mai mare a companiei Google pe piețele emergente.
Interesant este că Facebook continuă să aibă în continuare cele mai descărcate aplicații din ambele magazine, ocupând primele patru poziții din top 5 – WhatsApp, Messenger, Facebook și Instagram. Când vine vorba de jocuri, PUBG Mobile e în vârf, urmat de Helix Jump și Subway Surfers.
Sensor Tower a împărtășit statistici și mai interesante, subliniind că, chiar dacă Apple’s App Store nu ar fi fost disponibil în China, tot ar fi câștigat venituri de 15,4 miliarde de dolari pentru prima jumătate din 2018, adică ar învinge veniturile de 11,8 miliarde de dolari pe Google Play cu 30%. În orice caz, se pare că App Store a câștigat aproape de două ori cât concurentul său, cu mai puțin de jumătate din descărcările totale.