GamingPC&Consoles

Apex Legends continuă să doboare recorduri pe Steam

După o lansare foarte reușită, Apex Legends a dispărut o vreme din peisaj și a intrat în anonimatul oferit de Origin. Dar relansarea de la sfârșitul anului 2020 de pe Steam a repus jocul pe harta pasionaților de pac-pac multiplayer și de atunci lucrurile merg numai bine. Iar odată cu lansarea Sezonului 8, battle royale-ul pe echipe a văzut un maxim de aproximativ 70 de mii de jucători online în același timp.

Acest record a fost însă doborât chiar zilele trecute, când SteamDB a înregistrat un număr record de jucători în Apex Legends. Pe data de 28 Februarie 2021 (adică ieri) în King's Canyon erau 196.287 de gameri care se luptau pentru titlul de campion al arenei. Iar acest număr record vine la cinci zile după ce evenimentul aniversar de doi ani a luat sfârșit.

Apex Legends – Ce noutăți aduce Sezonul 8 în King's Canyon?

Popularitatea recentă se datorează noului sezon, care a reușit să aducă multe dintre lucrurile pe care fanii și le doreau. Un caracter nou și interesant, schimbări în sistemul de meciuri ranked și harta King's Canyon, adică locul de joacă în care am fost aruncați pentru prima oară în Apex Legends.

Odată cu relansarea pe Steam din Noiembrie 2020, jocul s-a bucurat de un succes enorm. Apex Legends este acum pe ultima poziție din Top 5 cele mai jucate titluri de pe Steam, fiind întrecut doar de Valheim, PUBG, Dota 2 și CSGO. Iar odată cu noile sezoane și îmbunătățiri, Respawn Entertainment are șansa de a-și urca jocul și mai sus în listă.

Autor

  • Marinake

    Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button