A fost lansat Apex Legends, un joc battle royale în universul Titanfall

După zvonuri care circulau de câteva zile, Electronic Arts au lansat ieri oficial noul joc al studioului Respawn Entertainment, responsabil cu seria Titanfall. Acesta se numește Apex Legends și este un shooter de tip battle royale plasat în universul Titanfall. Jocul este gratuit și puteți să îl accesați chiar acum pe Origin, platforma digitală a celor de la EA.
Spre deosebire de cele mai multe jocuri de tip battle royale, Apex Legends nu se va baza pe moduri de joc solo sau duo. În schimb, 60 de jucători se vor lupta în grupuri de câte trei, cu personaje alese dintr-un grup de eroi unici, în stilul cunoscutului Overwatch, fiecare cu abilitățile sale pasive, active și ultime. Coordonarea cu membrii echipei va fi un punct de central al jocului și se pare că îi veți putea readuce la viață pe colegii căzuți în luptă la una dintre stații speciale răspândite pe hartă.
În ciuda universului în care este plasat Apex Legends, se pare că jocul nu va avea Titani. În timp ce jucătorii vor fi foarte mobili, exemplele extreme de mobilitate ale unui pilot din Titanfall, precum saltul dublu și alergatul pe pereți, nu vor fi prezente. Unele arme vor veni însă cu o senzație de familiaritate pentru fanii lui Titanfall, dar partea de shooting va fi mai complexă datorită unui model balistic, ceea ce înseamnă că va trebui să fiți mai atenți la cum vă alegeți țintele și să țineți cont de distanță atunci când trageți. Echipa din spatele lui Apex Legends este aceeași echipă care a dezvoltat titlul Titanfall 2 în cadrul studioului Respawn.
Se pare că jocul a adunat deja 1 milion de jucători în primele opt ore de la lansare, ceea ce ar putea fi semnul unui succes răsunător într-un gen battle royale din ce în ce mai aglomerat.