Tech&ITRSS PaginaDeMedia

Cum poți face apeluri pe FaceTime cu utilizatorii Android?

În plus, funcționează și pe Windows!

Apple a început să introducă iOS 15 pe dispozitivele sale, iar noua actualizare vine cu o grămadă de îmbunătățiri. Printre elementele nou introduse se numără și posibilitatea de a participa la apeluri pe FaceTime cu cei care folosesc dispozitive Android.

Este un gimmick drăguț de folosit, care oferă simplitate și ceva mai multă libertate de exprimare între cele două „tabere”, asta dacă te-ai săturat de intermediari precum Facebook Messenger sau WhatsApp. Pașii care trebuie urmați sunt foarte simpli, însă este important de reținut că doar utilizatorii iOS vor putea iniția apelurile pe FaceTime.

Ce trebuie să faci ca să inviți un prieten de pe Android pe FaceTime?

Dacă iPhone-ul tău are deja instalat iOS 15, vei descoperi că aplicația FaceTime are de acum un buton intitulat „Create Link”. Apasă pe el și îl vei putea redenumi („Add Name”) pentru a fi identificat mai ușor. Mai departe, odată redenumit, vei alege pe ce platformă să trimiți link-ul către contactul ales: prin SMS, WhatsApp, Mail, Messenger etc.

(Capturi preluate de pe Wccftech)

Șiii, cam atât. Odată trimis link-ul personalizat către cel pe care vrei să-l apelezi pe FaceTime, acel utilizator Android sau Windows îl va putea accesa. I se va deschide o fereastră în browser prin care se vor putea alătura conversației.

Fereastra are opțiunile tradiționale, adică oprirea și pornirea microfonului, schimbarea camerei video dar și oprirea și pornirea acesteia. Practic, ai toate cele necesare pentru a te lăuda că stai pe FaceTime cu prietenii. Nu este ceva revoluționar, dar este o adiție plăcută și ușor de folosit.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button