PC&Consoles

Anno 1800 a fost anunțat

Ubisoft a prezentat la Gamescom o nouă filă de poveste din seria sa de simulatoare economice cumpărată de la Sunflowers Interactive acum un deceniu. Anno 1800 readuce seria acolo unde i-a stat mereu cel mai bine, într-un decor istoric. De acestă dată vizităm începuturile erei industriale.

Din păcate nu sunt prea multe detalii despre modul în care jocul funcționează, spre deosebire de predecesorii săi, sau ce adiții aduce. Cert este că veți avea iarăși posibilitatea de a construi un oraș, pentru a putea exploata resursele naturale locale, ce sunt apoi transformate în bunuri pe care le veți comercializa pe o piață mai largă. Tot procesul implică explorare, management, logistică și gestionarea unei flote.

Ocazional pe acolo își face apariția și ceva război. Anno 1800 va avea atât o campanie de singleplayer, cât și modul sandbox tradițional, plus multiplayer. Va fi lansat abia anul viitor, așa că până ce vom primi mai multe detalii despre el va mai trece o vreme.

Măcar ne putem bucura de faptul că seria a revenit la numerotarea sa clasică, primele jocuri fiind toate plasate la 99 de ani distanță unul de celălalt. Sigur, unii oameni ar spune că anul din nume este făcut pentru ca însumarea cifrelor să dea 9, și astfel cele SF s-ar încadra, dar acești oameni se înșală.

[PC Gamer]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button