MOBILENEWSTECH

Android Q ar putea include recunoaștere facială

Google are tendința de ceva timp să copieze orice chestie de la Apple și să o îngrămădească în Android. Din păcate, o face de obicei cu lucruri triste, precum bretonul. Dar cu Android Q pare că va adăuga și ceva ce ar putea fi util pentru unii oameni.

Au fost descoperite urme în varianta de testare a ediției noi a sistemului de operare ce indică prezența suportului nativ pentru recunoaștere facială. Până acum, dacă un telefon bazat pe Android avea o astfel de funcție, trebuia implementată de producător, sistemul de operare neavând componente avansate referitoare la recunoaștere facială.

Prezența sa în varianta primitivă de testare a lui Android Q nu înseamnă că va fi gata până când sistemul de operare va fi lansat, prin această toamnă. Totuși, este important că se lucrează la implementarea sa.

Dacă acest Face ID googlificat va fi pus la punct, vă puteți aștepta ca de anul viitor să își facă apariția o sumedenie de telefoane noi care care se folosesc de această funcție… iar alături de asta vă puteți aștepta să vedeți nenumărate incidente pe Youtube și prin presă în care detecția facială este păcălită de poze, printări 3D sau strâmbat foarte mult.

[Engadget]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close