TelefoaneRSS PaginaDeMedia

De astăzi, mai multe modele de smartphone-uri Android și iOS pierd accesul la WhatsApp

Când ți-ai cumpărat ultima oară un telefon nou sau ți-ai actualizat softul?

La fel cum am văzut și în cazul unor servicii Google, de cele mai multe ori este greu să continui să-ți folosești vechiul smartphone în 2021. Pentru că acești utilizatori fac parte dintr-un grup relativ constrâns, companiile consideră că este o pierdere de vreme și de resurse să ofere suport pentru anumite aplicații și servicii pe dispozitive Android și iOS îmbătrânite.

Din păcate, așa se va întâmpla de azi și cu WhatsApp. Dacă te numeri printre cei afectați de această schimbare, ai două opțiuni: fie îți actualizezi sistemul de operare (dacă telefonul este compatibil cu noile versiuni), fie scoți din țiplă un telefon mai șmecher. A se citi „în pas cu lumea”.

Utilizatorii Android vor trebui să aibă sub capotă măcar Android 4.0. La polul opus, fanii iPhone au nevoie să facă trecerea cel puțin la iOS 10. The U.S. Sun a publicat o listă cu telefoanele afectate de aceste modificări. Dacă te numeri printre cei care au unul din aceste 52 de modele, există șansa să nu mai poți folosi WhatsApp. În principiu, ești ghinionist dacă deții un Sasmsung Galaxy S3, un Huawei Ascend Mate, un iPhone 4 sau mai bătrân sau dacă ai un iPhone 6S, iPhone 6S Plus sau iPhone SE (2016) care nu rulează măcar iOS 10.

Lista cu telefoanele Android/iOS care pierd accesul la WhatsApp (unele vor redeveni compatibile după actualizările de soft)

  1. Galaxy Trend Lite
  2. Galaxy Trend II
  3. Galaxy SII
  4. Galaxy S3 mini
  5. Galaxy Xcover 2
  6. Galaxy Core
  7. Galaxy Ace 2
  8. Lucid 2
  9. Optimus F7
  10. Optimus F5
  11. Optimus L3 II Dual
  12. Optimus F5
  13. Optimus L5
  14. Best L5 II
  15. Optimus L5 Dual
  16. Best L3 II
  17. Optimus L7
  18. Optimus L7 II Dual
  19. Best L7 II
  20. Optimus F6, Enact
  21. Optimus L4 II Dual
  22. Optimus F3
  23. Best L4 II
  24. Best L2 II
  25. Optimus Nitro HD
  26. Optimus 4X HD
  27. Optimus F3Q
  28. ZTE V956
  29. Grand X Quad V987
  30. Grand Memo
  31. Xperia Miro
  32. Xperia Neo L
  33. Xperia Arc S
  34. Alcatel
  35. Ascend G740
  36. Ascend Mate
  37. Ascend D Quad XL
  38. Ascend D1 Quad XL
  39. Ascend P1 S
  40. Ascend D2
  41. Archos 53 Platinum
  42. HTC Desire 500
  43. Caterpillar Cat B15
  44. Wiko Cink Five
  45. Wiko Darknight
  46. Lenovo A820
  47. UMi X2
  48. Run F1
  49. THL W8
  50. iPhone SE
  51. iPhone 6S
  52. iPhone 6S Plus

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button