Acțiunile Disney, mai volatile ca oricând – deci interesante pentru investitori
Pentru că se aproprie ziua de naștere a gemenilor mei i-am întrebat ca de obicei ce doresc să facă de ziua lor; băiat și fată fiind, vă dați singuri seama de divergența de opinii. Spre marea mea ușurare, ambii au avut interese în aceeași zonă: Paris – băiatul dorește să meargă la un meci de fotbal al lui PSG, fata vrea la Disneyland. Așadar, scap ieftin cu un FIFA23 și un abonament la Disney+ (evident că nu se va întâmpla asta, sper că vom intra la negocieri). Dar până una alta, zic hai să vedem ce mai e cu acțiunile Disney (DIS).
O acțiune cuminte cândva – bună pentru portofoliul de pensie așa cum îmi spunea un american acum câțiva ani, Disney a devenit, cam de când cu pandemia, o acțiune mult mai volatilă. Dacă pe finalul lui 2019 compania a crescut odată cu lansarea Disney+ cu 40%, debutul pandemiei de la începutul lui 2020 a dus la o corecție de aproximativ 50%.
Numai că, în ciuda faptului că parcurile tematice au fost închise o lungă perioadă de timp și ulterior, după deschidere, numărul de vizitatori s-a menținut redus, prețul acțiunilor a explodat cu peste 150% de la minimul din martie 2020: maximul acțiunii fix acum doi ani la 203 dolari pe acțiune. Și de atunci, Valea Plângerii. Scădere constantă și consistentă pentru o companie destul de previzibilă până acum trei ani.
Artizanul dezvoltării Disney în una dintre cele mai mari companii de media din ultimii două zeci de ani a fost Robert Iger, CEO al companiei din 2005 până în 2020. El s-a axat pe trei direcții fundamentale: stimularea inovației și utilizarea celor mai noi tehnologii, generarea celui mai bun conținut creativ posibil în domeniu și extinderea magiei Disney pe noi piețe din lume, și implicit creșterea bazei de clienți.
Sub conducerea lui Iger, Disney a cumpărat Pixar, Marvel, Lucasfilm și 21st Century Fox, a lansat numeroase block-bustere ce au bătut record după record al încasărilor și a deschis Shanghai Disney Resort. Tot acest preambul pentru că Iger a decis să părăsească compania în 2020, un timing foarte prost, dar decizia fusese deja luată. Un amalgam de pandemie, lipsă de viziune și piață în scădere au dus iată la corecția de 60% din ultimii doi ani.
Unde suntem acum? Din noiembrie 2021, Iger is back! La urma urmei, sunt puțini oameni calificați la nivel global care să poată să conducă spre dezvoltare o companie de măsura lui Disney. Ultimele rezultate, cele ale trimestrului patru 2022 au fost în creștere: veniturile cu 8% față de aceeași perioadă a anului 2021 însă profitul a scăzut cu 7% la 0,99 cenți per acțiune, o veste foarte bună raportată la scăderea de 25% așteptată de analiști.
Dacă veniturile din parcuri și croaziere au avut o creștere solidă de 21%, compania pierde încă bani pe segmentul Disney+ (unde numărul de abonamente este în creștere dar pierde din avânt). Avatar: The Way of Water este un succes extraordinar, deja încasările depășesc 2,2 miliarde de dolari la data de 1 martie 2023 la un buget de aprox 400-450 milioane de dolari.
Printre proiectele de viitor sunt continuările la Toy Story, Frozen și Zootopia; o zonă Zootopia în Disneyland-ul din Florida (deja la Shanghai există) precum și o zonă Avatar; pe partea de media, se intenționează profitabilitatea pentru Disney+ în 2025 și un interes crescut pentru ESPN+. Vestea proastă vine dinspre Disneyland-ul din Florida, unde guvernatorul republican Ron DeSantis, cel mai probabil candidatul republican la alegerile de anul viitor, tocmai a anulat dreptul de auto-guvernare al Disney asupra zonei unde este parcul de distracții, auto-guvernare ce data din 1967, cu posibile implicații negative asupra investițiilor viitoare și al profitabilității.
Hegel scria odată că marile personaje apar de două ori de-a lungul istoriei: prima dată este întâmplare, a doua oară este destin. Acțiunile Disney încă suferă în acest al doilea mandat al lui Iger deși situația, dar mai ales perspectivele sunt mult îmbunătățite de la întoarcerea sa. Evoluția va depinde mult și de contextul pieței dar, pe termen mediu, vom vedea cel mai probabil o creștere.