PC&Consoles

American McGee lucrează la o propunere pentru Alice 3

Acum mai bine de o lună, producătorul de jocuri American McGee și-a rugat fanii să nu-l mai sâcâie cu întrebările despre o continuare pentru Alice, seria sa de jocuri platformere. Într-o postare pe blogul său personal, McGee îi roagă pe toți cei interesați de Alice 3 să își direcționeze cererile spre EA, pentru că toate drepturile pentru franciză sunt la Electronic Arts.

Probabil cererile pentru o continuare nu au încetat să vină, deoarece McGee s-a hotărât să înainteze o propunere către EA pentru al treilea joc al seriei. Știrea a venit inițial de pe contul de Twitter al designer-ului:

Vreți un nou joc Alice? Am început să lucrez la o propunere – alăturați-vă acestei aventuri și acordați-vă sprijinul!

Postarea este însoțită de un link către blogul său, unde are o secțiune specială dedicată următorului titlu al seriei. Noul joc ar urma să se numească Alice: Asylum. McGee a spus în linii mari pe blogul său care ar fi următorii pași, și în ce constă propunerea pe care dorește să o înainteze către EA.

Această propunere va include artwork, schițe de design, model de afacere. Când această propunere va fi terminată (presupunând că toate cifrele și impunerile au sens), va fi trimisă către EA.

Noi detalii despre evoluția proiectului vor apărea pe YouTube, Twitter și Facebook, plus transmisii live săptămânale pe YouTube, unde cei interesați ar putea oferi lui McGee sugestii și idei despre noul titlu. Cine dorește poate trimite bani prin PayPal în sprijinul propunerii, dar nu există nicio explicație despre cum exact vor fi cheltuiți acești bani.

Acum ceva timp, în 2014, McGee a anunțat că este curios să vadă cât de mult interes ar putea genera o continuare. Faptul că se gândește să lucreze la una înseamnă că probabil a primit suficient de mult interes.

Dacă EA și McGee vor lucra din nou împreună, vor trebui să reia colaborarea dintr-un punct nu tocmai forte al relației mutuale dintre ei. În 2014 McGee a criticat EA prin intermediul unei postări pe Reddit pentru că a publicat intenționat trailere pentru joc care să îl prezinte pe acesta sub forma unui titlu al genului horror.

Unul dintre cele mai recente proiecte ale lui McGee a fost Out of the Woods, o carte și un joc de cărți ce au fost finanțate prin Kickstarter.

American McGee’s Alice și Alice: Madness Returns, au fost produse de studioul Spicy Horse. Acțiunea jocurilor se desfășoară în Țara Minunilor, dar aceasta este o versiune mai întunecată decât cea pe care v-ați putea-o aminti din cărțile de povești.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button