AMD va prezenta Radeon Vega la CES 2017

În cadrul evenimentului Ryzen de luna trecută, AMD nu a prea detaliat tehnologia noilor plăci video Vega, ceea ce a pus lumea pe gânduri că poate nu va sosi chiar în primele zile ale lui 2017. Dar la CES s-a schimbat povestea.
AMD va oferi detalii ample despre noul procesor grafic, pregătind chiar o campanie publicitară pentru acest anunț, însoțită de mici apropouri la adresa competiției.
Dar până ce AMD va oferi detalii oficiale despre Vega, unul din materialele promoționale pentru noua tehnologie s-a scurs pe internet. Imaginea de mai sus este extrem de aglomerată cu tot felul de informații menite să atragă atenția.
Problema este că nu prea avem parte de cine știe ce context pentru aceste numere. Nu știu să vă spun cu ce este comparat Vega atunci când se spune de acea eficiențe energetică de 4 ori mai bună. Mergând după tradiție, probabil se referă la ceva ca R9 290X, asta sau se referă strict la memorie, fiind vorba de o placă video bazată pe HBM, nu pe GDDR5. Procesorul grafic Vega va fi dezvăluit în detaliu abia peste două zile, la CES, așa că noi vom afla informațiile aferente abia spre ziua de vineri.