PCPC&Consoles

AMD și Bethesda Softworks încheie un parteneriat ce va propulsa gaming-ul în viitor

AMD (NASDAQ: AMD) și Bethesda Softworks au anunțat semnarea unui parteneriat strategic pe termen lung ce va accelera dezvoltarea jocurilor, va alimenta noi experiențe de joc pe PC și va remodela peisajul gaming-ului asa cum îl știm.

Colaborarea celor două importante companii din industria jocurilor, Bethesda Softworks, care în ultimii 30 ani a produs titluri de joc legendare, cum ar fi The Elder Scrolls series, Fallout 3 și 4, DOOM, Wolfenstein: The New Order, Quake, și Dishonored, cu peste 80 milioane de copii vândute, si AMD, ale carui procesoare și cipuri grafice echipează PC-urile a peste 400 de milioane de gameri.

Contractul dintre cele două companii le va pune față în față într-o colaboare ce are ca scop dezvoltarea și accelerarea implementării de noi tehnologii, inclusiv includerea întregului potențial al interfețelor API low-level cum este Vulkan®, lângă puterea de procesare a produselor AMD Ryzen, Radeon™și soluțiilor server AMD dealungul francizelor Bethesda.

Promițătorul potențial ce reiese dintr-un parteneriat AMD/Bethesda a fost demonstat vara trecută prin succesul înregistrat la dezvoltarea tehnologiilor Vulkan® API în jocul DOOM. Rezultatele au reflectat performanțe fără precedent simultan cu o fidelitatea vizuală îmbunătățita. Jocul a făcut istorie fiind primul titlu AAA ce utilizează Vulkan®, colaborarea dintre cele două companii oferind utilizatorilor de procesoare AMD Ryzen și plăci grafice Radeon™ o experiență DOOM puternic optimizată, cursivă, ce va continua să inspire o adopție pe scară largă a interfetei Vulkan® API.

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. „80 milioane de copii vândute” amu au vandut copii astia?:O

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button