Lansarea noilor procesoare Ryzen 7000 de la AMD a fost un eveniment așteptat cu sufletul la gură atât de fanii brandului, cât și de cei care urmăreau strict cel mai bun raport preț/performanță, pentru că trecerea la socket-ul AM5 și schimbările de arhitectură promiteau sporuri substanțiale.
Am discutat pe larg într-un articol acum 3 săptămâni despre schimbările față de seria 5000, despre socket-ul AM5 și am făcut și un review al performanțelor AMD Ryzen 9 7900X și AMD Ryzen 7 7700X. Dar hai să fim realiști: în acest moment, cele mai ieftine plăci de bază socket AM5 (cele bazate pe chipsetul B650) costă minim 1200 lei, RAM-ul DDR5 costă în jur de 600 de lei (minim!), iar prețurile procesoarelor Ryzen 7000 sunt și ele foarte mari. În acest context, foarte mulți pasionați de gaming se vor uita către Ryzen 5 7600X și vor aștepta o ieftinire a acestuia de la un dureros 1700 de lei pe la 1000-1200.
La extrema cealaltă, creatorii de conținut vor dori cel mai probabil să beneficieze de cele 16 core-uri și 32 de thread-uri oferite de Ryzen 9 7950X, mai ales că diferențele în anumite programe sunt de peste 25% față de AMD Ryzen 9 7900X. Pentru început, iată coordonatele seriei Ryzen 7000 (procesoarele lansate până acum):
/ | AMD Ryzen 9 7950X | AMD Ryzen 9 7900X | AMD Ryzen 7 7700X | AMD Ryzen 5 7600X |
Nuclee / Fire de execuție | 16 / 32 | 12 / 24 | 8 / 16 | 6 / 12 |
Frecvență Boost | 5,7 GHz | 5,6 GHz | 5,4 GHz | 5,3 GHz |
Frecvență de bază | 4,5 GHz | 4,7 GHz | 4,5 GHz | 4,7 GHz |
L2 Cache | 16MB | 12MB | 8MB | 6MB |
L3 Cache | 64 MB | 32 MB | ||
TDP | 170W | 105W | ||
PPT (Putere maximă socket) | 230W | 142W | ||
TjMax | 95C | |||
Interval voltaj | 0.650 – 1.475v | |||
Temperaturi de operare | 70-90C | |||
Boost | Precision Boost 2 | |||
Cooler recomandat | Răcire pe lichid cu radiator de 240/280mm | Cooler turn de dimensiuni medii sau mai mare | ||
Memorie suportată | DDR5-5200 (2x16GB) | |||
Suport ECC | În funcție de producătorul plăcii de bază |
Creșterile cele mai importante se observă la frecvențe. Dacă Ryzen 5 5600X avea frecvența stock de 3,7 GHz și cea de boost de 4,6 GHz, 7600X urcă la un amețitor 4,7 GHz pentru frecvența de bază și 5,3 pentru frecvența de boost.
Dacă în testul anterior ne-am concentrat pe 7700X și 7900X, azi vom monta pe platforma de teste extremele gamei: AMD Ryzen 9 7950X și AMD Ryzen 5 7600X. Platforma de teste este alcătuită din:
Procesor | AMD Ryzen 9 7950X | AMD Ryzen 5 7600X |
Placă de bază | MSI MEG X670E ACE | |
Cooler | ROG Ryujin II 360 | |
RAM | G.SKILL Trident Z5 Neo 32GB (CL30-38-38-96) | |
GPU | Gigabyte Radeon RX 6950 XT Gaming OC 16G | |
SSD | Samsung 970 Pro | |
Sursă | be quiet! Dark Power Pro 12 1200W 80+ Titanium |
Haideți așadar să analizăm un pic performanțele celor două procesoare în contextul actual al pieței și ținând cont cui se adresează fiecare. Și voi începe cu…
AMD Ryzen 5 7600X, un procesor de gaming cu pedigree
Voi începe această analiză cu 7600X, un procesor de la care gamerii au multe așteptări. Istoria lui Ryzen 5 a fost, cel puțin până acum, una de succes. Ryzen 1600, cu ale lui 6 nuclee și 12 fire de execuție, a luat complet pe nepregătite Intel, care la momentul respectiv se complăcea cu aceleași i5-uri obosite cu 4 nuclee și tot atâtea fire de execuție. Era și normal, generațiile anterioare ale procesoarelor de la AMD (cele cu nume de utilaje grele) nu reprezentau niciun pericol pentru Intel, și știm foarte bine cât de nocivă este lipsa concurenței pentru companiile mari de tehnologie.
Intel a reacționat la finalul lui 2017 cu i5 8600 și i5 8600k ,care aveau 6 nuclee, dar vorba americanului, era too little, too late. AMD au continuat ofensiva cu Ryzen 5 1600AF, 2600 și 2600x, care veneau cu creșteri masive în jocuri, pe alocuri chiar și de 20%. Alternativele de la Intel deveneau în acest timp tot mai scumpe, mai fierbinți și mai puțin convingătoare pentru gaming. Ryzen 5 3600 și 3600x au continuat acest trend, câștigurile la FPS-uri față de generația anterioară fiind chiar mai mari de 20% în cazul utilizării unei plăci video performante.
Ryzen 5 5600 și 5600x veneau cu noi feature-uri (cum ar fi Precision Boost Overdrive 2) și cu o eficiență crescută față de vechea generație, adăugând încă niște junghiuri la suferința Intel. Dar era doar o chestiune de timp până gigantul venea cu un răspuns pe măsură, și acesta s-a materializat sub forma generației 12 a procesoarelor Intel. Astfel, Ryzen 5 a revenit pe locul doi la performanțe în segmentul mediu, reușind să se impună doar în anumite titluri și în anumite programe de productivitate.
În acest context, Ryzen 7600x, pe lângă că are some very big shoes to fill, are parte și de o concurență puternică. În plus, spectrul generației 13 de la Intel plutește deasupra celor de la AMD, iar primele cifre nu sunt foarte încurajatoare pentru echipa roșie. Dar este octombrie 2022 și nu putem compara Ryzen 7600X decât cu ce există pe piață în acest moment: Ryzen 5 5600X și Intel Core i5 12600k.
/ | AMD Ryzen 5 7600X | AMD Ryzen 5 5600X | Intel i5 12600K |
Nuclee / Fire de execuție | 6 / 12 | 6 / 12 | 10 (6P, 4E) / 16 |
Frecvență Boost | 5,3 GHz | 4,6 GHz | 3,6 / 4,9 GHz (E /P) |
Frecvență de bază | 4,7 GHz | 3,7 GHz | 2,8 / 3,7 GHz (E / P) |
L2 Cache | 6 MB | 3 MB | 9,5 MB |
L3 Cache | 32 MB | 32 MB | 20 MB |
TDP | 105W | 65W | 125W |
Memorie suportată | DDR5 | DDR4 | DDR4 / DDR5 |
După cum se vede din specificațiile tehnice, 7600X este net superior lui 5600X în mai toate capitolele, mai puțin puterea disipată. Cum se traduce asta în teste? Păi hai să vedem.
Rezultatele obținute de AMD Ryzen 5 7600X în testele sintetice sunt bune și nu prea
Intru direct în pâine, pentru că pentru mine cifrele au fost mereu mai clare decât orice poveste (deprinderi de inginer, deh). Pentru început, iată rezultatele testelor sintetice. Nu voi insista prea mult pe ele, pentru că 7600X nu este un procesor pentru prelucrare video sau alte sarcini de acest gen. Ceea ce nu înseamnă că nu se achită mai mult decât onorabil de acestea:
În tabelul de mai sus, am luat ca referință AMD Ryzen 5 7600X. Față de el, este clar că 5600X este semnificativ mai slab, diferența medie de performanță fiind undeva la 22 la sută. Asta este o veste excelentă pentru cei care vor să facă upgrade pentru aplicații de productivitate. Practic, Ryzen 5 5600X reușește să bată 7600X doar la latență (un lucru absolut normal, pentru că 5600X folosește DDR4).
În schimb, dacă ne uităm la 12600k, diferențele nu mai sunt atât de mari. Și asta este într-adevăr îngrijorător pentru AMD, cu generația 13 de la Intel la câteva săptămâni distanță. Interesant este că în sarcinile multithreaded, în special Cinebench și Geekbench, procesorul celor de la Intel este clar mai bun. În schimb, în 3DMark Fire Strike, un benchmark care e un indicator destul de bun pentru performanțele în gaming, Ryzen 5 7600X este cu peste 10% mai bun decât i5. Se confirmă această diferență și în lumea reală? Păi, să vedem.
Rezultatele obținute de AMD Ryzen 5 7600X în jocuri îl plasează pe locul întâi în clasa medie… deocamdată
Trebuie să nu uităm cui se adresează procesoarele din această gamă. Cei mai mulți gameri se vor orienta către acest segment când vor dori să își configureze calculatorul. Și voi explica motivul imediat, dar haideți pentru moment să studiem cum performează procesoarele din „seria 5” – 7600X, 5600X și 12600K. Menționez că testele au fost efectuate la rezoluția de 1080p, pentru a elimina orice limitare dată de placa video, și am luat ca baseline, ca și în tabelul anterior, AMD Ryzen 5 7600X.
Vedem deci că în jocuri, situația stă ceva mai bine pentru procesorul AMD. Astfel, 5600X are, în cele mai multe titluri, un număr de cadre pe secundă cu peste 20% mai slab, iar în medie, Core i5-12600K este cu aproximativ 8% mai încet decât 7600X. De menționat că în unele jocuri, avantajul pentru AMD Ryzen 5 7600X este substanțial (peste 20%), dar nu există titluri în care 12600K să fie în aceeași măsură peste procesorul celor de la AMD.
De ce să nu cumperi un procesor superior lui Ryzen 5 sau Core i5 dacă ești gamer
Ziceam mai sus că gamerii vor opta pentru un procesor din clasa lui 7600X pentru sistemele lor, în special cei care nu vor să facă în paralel și streaming sau cei care folosesc calculatorul strict pentru jocuri. De ce? Simplu, majoritatea covârșitoare a jocurilor nu sunt optimizate pentru un număr mai mare de 12 fire de execuție, și asta se observă comparând de exemplu un 7600X cu frații mai mari. Pentru acest exercițiu, am comparat AMD Ryzen 5 7600X cu AMD Ryzen 7 7700X și cu cel mai potent procesor din seria 7000, AMD Ryzen 9 7950X, care vă reamintesc, are nu mai puțin de 16 nuclee și 32 de fire de execuție.
Rezultatele sunt clare ca lumina zilei. În jocurile testate, Ryzen 7 7700X este cu un amețitor 0,44% mai rapid în medie, iar monstrul de 7950X, cu ale sale 16 nuclee și 32 de fire de execuție este în medie cu mai puțin de 2% mai rapid (1,97%, ca să fiu mai exact). Siguri, există titluri care beneficiază de mai multe thread-uri, cum ar fi Far Cry 6 sau Shadow of the Tomb Raider, dar per total, situația este clară.
Merită să cumperi un AMD Ryzen 5 7600X pentru gaming?
Ar trebui să vă orientați, deci, către un AMD Ryzen 5 7600X? La momentul actual, mi-e foarte greu să recomand asta. Dacă veniți de pe un sistem mai vechi, cu o platformă cu adevărat depășită, și aveți banii să schimbați și placa de bază, și memoria, sigur, 7600X este cel mai nou și cel mai bun procesor de gaming (poziție totuși precară, având în vedere iminenta lansare a seriei 13 de la Intel).
Dar în acest moment, pariul cel mai sigur pentru gaming este o platformă Intel. Și cum vă văd cum pregătiți furcile, lăsați-mă să explic. 12600K este în acest moment la un preț similar cu 7600X. Plăcile de bază sunt mai scumpe dacă vreți să faceți overclock, dar per total, socket 1700 are mai mult potențial pe termen mediu decât AM5. Procesoarele Intel păstrează compatibilitatea cu DDR4, astfel că, în cazul în care vreți să refolosiți memoria RAM pe care o aveți deja, puteți lua o placă de bază LGA 1700 cu DDR4. Da, nu este cea mai performantă opțiune, dar hei, bugetul dictează!
Apoi, în curând apare și la noi seria 13 de la Intel. Procesoarele din noua generație folosesc același socket (LGA1700) și păstrează compatibilitatea cu DDR4, deci cel mai probabil, tot ce trebuie să faceți în cazul în care vreți să faceți un upgrade peste ceva timp este să faceți un update de BIOS la placa de bază și să montați procesorul nou. Cam cum se făcea upgrade la platforma AM4. Și orimele teste indică faptul că procesoarele din seria 13 vor avea performanțe substanțial îmbunătățite în gaming.
Și că tot am pomenit de socket AM4, fiți atenți la faza asta, decât să dați minim 3500 lei în total pentru kitul complet (CPU, placă de bază și RAM, nemaipunând la socoteală cooler-ul) puteți merge frumos pe un combo B550 + DDR4 + Ryzen 5600 simplu. Este o variantă de buget excelentă, practic în 2000 de lei obțineți performanțe foarte ok și, în cazul în care veți dori ulterior să faceți un upgrade, aveți la dispoziție arma secretă, procesorul cu care AMD și-a dat cu proverbiala teslă în mă scuzați, și anume Ryzen 7 5800X3D.
Nu am avut unul la test ca să putem compara performanțele, dar din datele disponibile pe internet, 5800X3D mătură pe jos în gaming cu mai toate procesoarele, inclusiv cele din seria 7000 de la AMD și seria 12 de la Intel. Și asta datorită vestitului 3D Cache, pentru că jocurile adoră memoria cache.
Ce să mai, situație complexă pentru gameri. Dar cum este pentru creatorii de conținut? Le este acestora mai simplu să aleagă? Hai să vedem.
AMD Ryzen 9 7950X, un mamut ce domină segmentul din care face parte
Ca și în cazul mezinului 7600X. Ryzen 7950X vine într-un moment în care supremația procesoarelor AMD era serios amenințată de seria 12 de la Intel. Ryzen 9 3950X era imbatabil în segmentul său, dar deși succesorul său, Ryzen 9 5950X, a fost și rămâne un procesor extrem de potent în ceea ce privește productivitatea, apariția lui i9-12900K a dat o lovitură puternică taberei roșii.
Dar, mai mult ca în cazul segmentului de gaming, apariția seriei 7000 de la AMD promite să consolideze poziția AMD pe segmentul procesoarelor de top. Pentru a vedea cât de bună este oferta celor de la AMD când vine vorba de procesoare dedicate sarcinilor legate de productivitate, voi compara Ryzen 9 7950X cu procesorul echivalent din generația trecută, Ryzen 9 5950X, precum și cu procesorul echivalent din oferta Intel, și anume Core i9-12900K.
/ | AMD Ryzen 9 7950X | AMD Ryzen 9 5950X | Core i9-12900K |
Nuclee / Fire de execuție | 16 / 32 | 16 / 32 | 16 (8P, 8E) / 24 |
Frecvență Boost | 5,7 GHz | 4,9 GHz | 3,9 / 5,2 GHz (E /P) |
Frecvență de bază | 4,5 GHz | 3,4 GHz | 2,4 / 3,2 GHz (E / P) |
L2 Cache | 16 MB | 8 MB | 14 MB |
L3 Cache | 64 MB | 64 MB | 20 MB |
TDP | 170W | 105W | 105W |
Memorie suportată | DDR5 | DDR4 | DDR4 / DDR5 |
Doar uitându-te pe specificații, realizezi că este o comparație unfair pentru Intel. Core i9-12900K are mai puține fire de execuție, mai puțină memorie cache și frecvențe mai mici. De asemenea, puterea disipată este, în teorie, mai mare la Ryzen 9 7950X, fapt ce îi permite o performanță mai mare. Și chiar dacă am fi adus în această luptă procesorul Core i9-12900KS, care are frecvențe ceva mai mari și un buget de putere disipată mai mare, cifrele tot lui 7950X i-ar fi fost favorabile.
AMD Ryzen 9 7950X rupe tot în materie de productivitate
Se traduc însă specificațiile astea în performanțe superioare? Spoiler alert: da, și asta cu un avans substanțial pentru AMD. Iată și rezultatele în testele sintetice și de productivitate:
Mamă, ce rezultate. În sarcinile testate, Ryzen 9 7950X desființează atât generația precedentă de la AMD, care este în medie cu 24% mai slabă ca performanțe, cât și 12900K, procesor care este cu peste 15% mai slab, în medie. Acesta este un win pentru AMD ce nu poate fi atacat în niciun fel, pentru că în prezent, Intel nu are un răspuns la acest monstru de procesor. Chiar și 12900KS, care reprezintă topul de gamă pentru Intel în acest moment, e doar cu vreo 7% mai bun ca 12900K, insuficient pentru a amenința supremația lui 5950X.
Dacă în lupta Ryzen 5 – Core i5, procesoarele erau la egalitate în ceea ce privește testele sintetice și de productivitate, aici rezultatul este unul clar, ce ușurează semnificativ alegerea unui procesor pentru muncă.
AMD Ryzen 9 7950X păstrează un avans și în jocuri
Voi discuta un pic și despre performanțele în gaming, deși să îți iei un astfel de procesor pentru gaming e ca și cum ți-ai cumpăra un SUV de 3 tone ca să te plimbi cu el prin oraș… Hei, stai așa, unii chiar fac asta. Am stabilit mai devreme cam ce impact are un 7950X în jocuri față de un 7600X (să vă reamintesc, e cu 2% mai performant în medie), dar nu am stabilit și cum se compară cu ceilalți doi titani, 5950X și 12900K. Am o bănuială că la gaming, 12900K nu va mai putea fi învins așa categoric, dar hai să vedem și cifrele.
După cum bănuiam, situația e mult mai strânsă în jocuri. Avantajul acestui segment e procesoare este dat de numărul de fire de execuție, și cum jocurile sunt, de la un punct, mai degrabă sensibile la memoria cache și la frecvențe decât la numărul de core-uri, observăm că distanța între cele trei procesoare testate se micșorează dramatic. Astfel, față de generația anterioară, Ryzen 9 7950X este în medie cu 10% mai rapid. Față de 12900K, Ryzen 9 7950 este cu doar 3,3% mai rapid.
Merită să cumperi un AMD Ryzen 9 7950X pentru muncă?
În sfârșit, o alegere ușoară. Sau nu? Dacă ne uităm un pic la prețuri, observăm că 12900K este semnificativ mai ieftin (3000 lei versus 4000 pentru Ryzen). În gama de preț a lui 12900K, Ryzen 7900X este contracandidatul cel mai potrivit, iar performanțele sunt asemănătoare, în medie, cu un ușor avantaj al procesorului AMD. Dar dacă mergem în segmentul ultra high, Intel i9-12900KS, situat ca preț la același nivel cu 7950X, nu prea are nicio șansă la performanțe. Recomandarea mea este clară, deci: dacă ai 800 de euro de dat pe un procesor și îl folosești pentru muncă, nu ezita. Vorbim aici de diferențe de 20% în Blender și în alte aplicații față de competiție!
Și dacă în segmentul lui 7600X vă ziceam să vă uitați și la alternative din generațiile anterioare, aici cu siguranță nu pot să mai fac același lucru. 7950X demolează complet 5950X, iar de procesoarele din seria 11 de la Intel nici nu mai merită să discut. Sigur, e vorba și despre buget aici, dar un 5950X este deja la același preț cu un 7900X, care este și el net superior lui 5950X.
La final, o părere personală: se adună nori negri pentru AMD, dacă e să credem primele teste apărute la seria 13 de la Intel. Cel puțin pe segmentul de gaming, avantajul seriei 7000 este unul foarte fragil, iar seria 13 vine cu frecvențe mai mari și câștiguri masive față de seria 12. Și dacă în segmentul de productivitate, 7950X are ceva spațiu de manevră, nu pot spune același lucru și despre 7900X, care deja e la egalitate în medie cu 12900K. Dar mai multe informații vom avea când punem mâna pe noile procesoare de la Intel. Și să fiți siguri că vă vom prezenta concluziile noastre, atât aici pe site cât și pe canalele noastre de YouTube.