Probabil că nu e cazul să facem comparații AMD vs Intel pe subiectul fiabilității procesoarelor, exemplul oferit cu un exemplar Ryzen 7 9800X3D semnificând mai degrabă neglijență/nepricepere din partea utilizatorului care a exagerat „puțin” cu voltajele aplicate. De fapt, chiar am putea considera topirea pinilor din socket-ul AM5 ca pe o dovadă pentru cât de rezistent este procesorul în sine, care nu a cedat înainte ca partea mecanică a interfeței cu placa de bază să-i reamintească de legile fizicii. Totodată, din acest „experiment” nefericit reiese și că AMD a remediat în mod convingător limitările versiunii anterioare a tehnologiei 3D V-Cache, care ar fi dus la arderea procesorului cu mult înainte ca voltajele de alimentare/puterea consumată să depășească limitele mecanice ale socket-ului AM5.
AMD Ryzen 7 9800X3D este, fără drept de apel, cel mai rapid procesor de gaming din lume. Dar în afară de asta, este și un exemplar excelent pentru overclocking, cu toleranță bună la creșterea voltajelor și relativ ușor de răcit, dacă ne raportăm la exemple mai puțin fericite din tabăra Intel. Dar ca la orice distracție, trebuie să existe anumite limite.
Potrivit experiențelor povestite de entuziaști din comunitatea de overclocking, Ryzen 7 9800X3D este sensibil la voltajele prea mari aplicate prin SoC rails, însă riscurile au fost deja adresate de AMD prin introducerea unor limite de putere ceva mai conservatoare în noile versiuni de BIOS, încât astfel de incidente ar trebui să fie și mai rare în viitor.
O altă modalitate prin care se poate ajunge la rezultate precum cel de mai sus este manevrarea neglijentă a procesorului, înainte și în timp ce este instalat în socket-ul plăcii de bază. Spre exemplu, atingerea pinilor auriți de pe spatele procesorului poate lăsa o peliculă de grăsime și alte reziduuri, contactul electric imperfect cauzând apoi încălzirea pinilor din socket care ating procesorul precum mini-arcuri aflate sub presiune. Cu suficientă temperatură, metalul își pierde proprietățile elastice iar socket-ul din plastic termorezistent începe să se topească. Desigur, atingerea cu degetele a pinilor din socket-ul AM5 poate duce la aceleași rezultate, cauzând îndoirea sau scoaterea acestora din aliniament.
Lăsând la o parte posibilele cauze, vestea bună ar fi că astfel de incidente sunt foarte rare la procesoarele AM5 și aproape întotdeauna pot fi atribuite încercărilor de overclocking extrem, depășind cu mult specificațiile tehnice stabilite de producător. Cât despre Ryzen 7 9800X3D, nu avem motive să ne îndoim că acesta ar fi altceva decât un succes deplin pentru AMD, care momentan nu poate ține pasul cu cererea enormă pentru acest model de procesor.