Odată cu trecerea la o platformă cu memorie DDR5, pare că ăștia de la AMD au reușit să găsească formulă magică. Cu nu mai puțin de zece procesoare Zen 4 lansate în acest moment, producătorul a reușit să îi pună la colț pe cei de la Intel, și chiar dacă ăștia din urmă au rămas competitivi atunci când vorbim despre performanță, un procesor este mai mult decât atât. Iar aici, AMD are cel mai mare avantaj pentru că oferă unele dintre cele mai echilibrate produse de pe piață.
Doar că toate laudele pe care le-a atras în ultima perioada s-au întors împotriva companiei atunci când am făcut cunoștință cu Ryzen 9 7950X3D – procesorul este foarte tare, e puternic dat naibii și e de departe cea mai bună alegere pentru un sistem pe care să te și joci, dar să și muncești. Doar că nimic dintre astea nu poate schimba faptul că AMD au devenit fix ce au urât mai mult: Intel.
Bine, să mă fac înțeles. Aici vorbim strict despre marketing și modul în care compania își tratează clienții. Pentru că odată cu lansarea noului flagship, ceea ce AMD credea că vă fi probabil un mare eveniment, pe care fanii îl vor primi cu fast și industria hardware va imortaliza în istoria ei acest moment… s-a dovedit a fi cea mai mare jignire pe care compania a adus-o vreodată la adresa clienților. Și e și mai rău că nimeni nu se aștepta.
Produsul e bun, aduce îmbunătățiri față de versiunea fără 3D V-Cache și rezolvă din problemele legate de consum și temperaturi cu care ne-am obsinuit deja de la procesoarele Ryzen 7000. Și-atunci, de ce hate-ul? E destul de simplu. În momentul în care au prezentat noile chip-uri cu multă memorie Cache, cei de la AMD au creat ceva confuzie legată de ordinea lansării. Au reușit asta împărțind trei procesoare în două lansări separate. Nu una cu toate trei, nu trei lansări diferite pentru trei produse diferite.
Logica celor de la AMD a fost cam așa: “scoatem Ryzen 9 7950X3D și 7900X3D acum, lumea o să le cumpere rapid pentru că vin în cantități limitate și succesul lui 5800X3D i-a convins pe toți că tehnologia asta a noastră este prime-time-shit. Facem rapid niște dineros, iar după ce moare hype-ul pe alea, scoatem 7800X3D, adică de departe cel mai interesant procesor de gaming de pe piață. Nu o să se prindă nimeni, nu?!”
Doar că ghici ciupercă cin’ s-a prins imediat cum noile flagship-uri au lovit piața: toată lumea! Și din punctul ăla, credibilitatea companiei a început să scadă, iar de la underdog-ul pe care îți era super ușor să-l îndrăgești și să-l susții, AMD a început să arate din ce în ce mai mult ca rivalul său. Și asta fără să aibă puterea financiară pe care o are Intel, fără fabrici proprii și așa mai departe. Adică o poziție pe care tabăra roșie ar face bine s-o elibereze repede. Și poate cea mai bună șansă pe care o are este noul Ryzen 7 7800X3D – urmașul de gradul întâi al lui 5800X3D. Dar va reuși acesta să ducă tradiția familiei mai departe sau va aduce și mai multă atenție nedorită asupra producătorului?
Procesoare peste procesoare
Comparativ cu 7950X3D, noul Ryzen 7 7800X3D este foarte interesant și strict la nivel de specificații. Vine într-o configurație cu opt nuclee și 16 fire de execuție, iar fix în această alegere stă și secretul acestui model. Procesoarele AMD Ryzen folosesc ceea ce cunoaștem drept “chiplet design”. Adică nu-s chiar dintr-o bucată, ci nucleele sunt împărțite în mai multe module numite CCX-uri (prescurtare de la Core Complex).
Fiecare CCX din ăsta vine cu patru nuclee pe el. Iar pentru configurațiile moderne, cu opt sau 16 nuclee, CCX-urile sunt grupate două câte două în niște formațiuni și mai mari, numite CCD-uri (Core Complex Die). Deci un calcul simplu ne arată că un AMD Ryzen 9 7950X3D vine cu două CCD-uri, care în total găzduiesc cele 16 nuclee. În cazul lui AMD Ryzen 7 7800X3D și a celor opt nuclee ale sale, totul încape bine-mersi pe un CCD.
Toate informațiile astea sunt extrem de importante pentru că afectează în mod direct performanța. Și cu atât mai mult pe procesoarele astea X3D. Memoria 3D V-Cache nu este separată de nuclee, ci vine inclusă ca parte a unui CCD. Iar unde 7800X3D are unul singur, accesează memoria direct. În cazul lui 7950X3D, memoria asta este montată pe unul dintre cele două CCD-uri. Asta înseamnă că în momentul în care un nucleu de pe CCD-ul fără V-Cache are nevoie să acceseze memoria, va apărea și un oarecare delay. Deci cel puțin teoretic, 7800X3D este mai rapid decât 7950X3D în aplicațiile care profită de cantitatea mare de memorie.
/ | Ryzen 7 7800X3D | Ryzen 7 7700X |
Nuclee / Fire de execuție | 8 / 16 | |
Frecvență Boost | 5.0GHz | 5.4GHz |
Frecvență de bază | 4.2GHz | 4.5GHz |
L2 Cache | 8MB | |
L3 Cache | 96MB | 32MB |
TDP | 120W | 105W |
PPT (Putere maximă socket) | 162W | 142W |
TjMax | 89°C | 95°C |
Boost | Precision Boost 2 | |
Cooler recomandat | Răcire pe lichid cu radiator de 280mm | |
Memorie suportată | DDR5-5200 | |
Suport ECC | În funcție de producătorul plăcii de bază |
Dar pentru astăzi, nu am vrut să compar mere cu pere, așa că de-a lungul recenziei vom folosi ca termen de comparație AMD Ryzen 7 7700X. Nucleele le știm, opt bucăți, iar cu ajutorul tehnologiei SMT de la AMD avem un total de 16 fire de execuție. Frecvența de bază este de 4.2GHz, iar în Boost urcă până la 5GHz. Avem și 8MB de memorie L2 Cache și încă 96MB de memorie 3D V-Cache. TDP-ul este de 120W (adică 162W consum real la 100% utilizare) și valoarea TjMax este de 89 de grade Celsius. Comparativ, deja “vechiul” Ryzen 7 7700X are frecvența în Boost mai mare, la 5.4GHz, consum mai mic și temperaturi mai mari. Da, ați văzut și auzit bine, TDP-ul este de 105W pe 7700X, însă valoarea TjMax este de 95 de grade.
Puse față în față, cele două procesoare ne pictează un tablou foarte ciudat. AMD Ryzen 7 7800X3D, deși mai scump decât 7700X, este o idee mai slab în testele sintetice. A obținut doar 1771 de puncte în testul single-core din Cinebench R23, iar în multi-core a scos 18022. Adică chip-ul mai scump este cu 12% mai slab în single-core și aproximativ la fel de puternic în multi-core. În Geekbench 6 avem cam aceleași diferențe. În testul single-core, Ryzen 7 7800X3D a scos 2596 de puncte, un rezultat cu 10% mai mic decât cel obținut de 7700X, iar în multi-core avem un total de 14616.
În rest am mai rulat un test în 7-Zip care a scăzut distanța dintre cele două procesoare, obținând un rezultat similar: 7800X3D a scos 116.345 de puncte, în timp ce 7700X a scos 118.987. Testul de procesor din V-Ray Benchmark a fost și el decent, astfel avem 7800X3D cu 14039 de puncte și 7700X cu 14660.
Sesiune de testare | |||
Benchmark | Settings | Ryzen 7 7800X3D | Ryzen 7 7700X |
Cinebench R23 | Single-Core | 1771 | 1996 |
Multi-Core | 18022 | 18387 | |
Geekbench 6 | Single-Core | 2596 | 2858 |
Multi-Core | 14616 | 15157 | |
7-Zip | Compression | 116345 | 118987 |
V-Ray Benchmark | CPU Test | 14039 | 14660 |
De-a lungul întregii sesiuni de testare, cel puțin pe astea sintetice, am învățat câteva chestii. Prima dintre ele este că performanța single-core a procesorului mai nou și mai scump este, cumva, mai slabă decât cea oferită de 7700X. Odată ce treci la multi-core, cele două procesoare sunt cam la 2-3% diferență, o valoare pe care am văzut-o în toate testele. Dar cum două procente nu contează, mă voi concentra mai mult pe speța asta cu testele pe un singur nucleu.
Explicația este destul de simplă: memoria 3D V-Cache nu se înțelege atât de bine cu fluctuațiile de tensiune și nici nu îi place prea tare căldura. Asta înseamnă că producătorul a fost nevoit să mai taie puțin din frecvența în Boost, iar cei 400MHz în plus pe care îi are 7700X-ul s-au simțit aici. În plus, cu o valoare TjMax de 89 de grade, chiar m-am așteptat să existe diferențe și în multi-core. În schimb doar mi s-a mai dovedit odată ce știam deja – procesoarele din familia Ryzen 7000 cu X în coadă sunt nesimțire curată când vorbim despre consum.
Și știți că vă spuneam că memoria asta 3D V-Cache este sensibilă la temperaturi. De aici se trage și valoarea mai mică pe TjMax. Asta se referă la temperatura la care procesorul va tăia gazul și va bloca consumul acolo pentru a continua funcționarea în condiții optime. Dacă ajunge la 89 de grade și e nevoie să scadă din frecvențe ca să rămână acolo, o va face fără probleme. Așa se explică și cerințele mai mari atunci când vorbim despre răcire. Da, bine, îl răcești tu cu un tower ordinar pe aer, dar la 4GHz, nu la 5.
AMD Ryzen 7 7800X3D a atins vreo 60 de grade în testele single-core, o valoare care nu reprezintă nici un fel de problemă. În full-load știți povestea – a băgat cărbuni până a ajuns la 89 de grade și acolo a rămas pe durata testelor care țineau procesorul la peste 95% sarcină. Dar în toată căldura și solicitarea asta, a reușit să-și atingă frecvența în Boost de 5GHz destul de mult timp, ceea ce-mi indică că ăsta, față de 7950X3D, nu este “castrat” artificial de AMD ca să faciliteze adiția de memorie 3D V-Cache.
Performanța în gaming
Dar lăsăm de-o parte prostiile astea cu teste sintetice și Whatever Bench și trecem la partea aia care vă interesează pe toți. Cum se descurcă noul Ryzen 7 7800X3D în jocuri? Bine. Se descurcă bine, iar pentru comparație am folosit atât un 7700X, cât și un Intel Core i9-13900K, alături de o placă video RTX 4090 de la NVIDIA și 32GB de memorie RAM DDR5 la 6.000MT/s și latentă CL30. Testele în gaming au fost realizate la rezoluție FullHD pentru a crește cât mai mult sarcina de pe procesor. În felul ăsta putem măsura mai bine diferențele dintre procesoare.
Și pentru a evita întrebările de data trecută, testele nu le facem la FullHD Low pentru că așa jucăm. Aici nu mă interesează atât de tare să arăt performanța procesorului în jocuri – aia este treaba voastră. Mai de grabă, ce încerc eu să fac aici este un scenariu de test în care vreau să “dramatizez” diferențele de performanță dintre procesoarele astea, pentru a vă face o idee despre ce poate fiecare. Și cu astea fiind spuse, haideți să vedem câte sute de cadre pe secundă am scos.
Gaming(1080p, RTX 4090) | |||
Joc | Ryzen 7 7800X3D | Ryzen 7 7700X | Diferență de performanță (raportat la 7800X3D) |
Assassin’s Creed Valhalla | 234 FPS | 229 FPS | 2% |
Counter-Strike: Global Offensive | 864 FPS | 932 FPS | -9% |
Cyberpunk 2077 | 240 FPS | 215 FPS | 11% |
Far Cry 6 | 211 FPS | 165 FPS | 28% |
Rainbow Six Siege | 767 FPS | 735 FPS | 4% |
Shadow of the Tomb Raider | 379 FPS | 304 FPS | 25% |
Prima comparație este între 7800X3D și 7700X – cele două procesoare sunt destul de-aproape unul de celălalt atunci când vorbim despre specificații, iar după ce-am văzut punctajele din testele sintetice, logica spune că 7700X-ul e mai puternic. Dar logica nu ia în considerare și memoria 3D V-Cache care înclină balanța în favoarea 7800X3D-ului, care a reușit să fie mai rapid cu până la 28%. Însă a și pierdut o luptă importantă… cea din Counter-Strike: Global Offensive. Aici, frecvența superioară a lui 7700X și-a spus cuvântul și noul 7800X3D a fost cu 9% mai slab.
Avem Assassin’s Creed Valhalla, unde 7800X3D a obținut 234 de cadre pe secundă, 864 în CSGO, 240 în Cyberpunk 2077, 211FPS în Far Cry 6, tot de la Ubisoft, dar cu mult mai multe cadre, Rainbow Six Siege în care vedem o medie de 767 FPS și în ultimul joc, Shadow of the Tomb Raider, avem numa’ vreo 379 de cadre pe secundă. Valorile astea sunt foarte bune, dar țineți minte – suntem la FullHD cu setările jos.
Ryzen 7 7800X3D a reușit să se impună în fața lui 7700X și în cele șase jocuri pe care le-am testat a fost cu circa 10% mai puternic. Iar asta pe o plajă mică de titluri, întrucât diferența poate să crească destul de mult, în funcție de jocurile pe care le preferi. Regula generală este că în titlurile eSports care țin cont de frecvențe, un 7700X va fi alegerea mai bună. Pentru orice altceva, există MasterCard… pardon, 7800X3D.
Gaming(1080p, RTX 4090) | |||
Joc | Ryzen 7 7800X3D | Intel Core i9-13900K | Diferență de performanță (raportat la 7800X3D) |
Assassin’s Creed Valhalla | 234 FPS | 236 FPS | -2% |
Counter-Strike: Global Offensive | 864 FPS | 934 FPS | -9% |
Cyberpunk 2077 | 240 FPS | 249 FPS | -4% |
Far Cry 6 | 211 FPS | 195 FPS | 8% |
Rainbow Six Siege | 767 FPS | 808 FPS | -5% |
Shadow of the Tomb Raider | 379 FPS | 318 FPS | 19% |
Dar se schimbă în momentul în care punem noul procesor de gaming de la AMD în fața bestiei… Intel Core i9-13900K. Și la fel ca și în cazul comparației de mai devreme, mă voi concentra doar pe astea șase jocuri. Și cu tot cu diferența mare pe care o vedem în Shadow of the Tomb Raider, 379 vs 318 FPS, procesorul de la Intel se prezintă ceva mai bine. Cât de mult înseamnă acest “ceva”? Nu prea mult, adică undeva între 2 și 9% în favoarea taberei albastre.
Dar asta cu un număr mai mare de nuclee, frecvență în Boost net superioară, consum mai mare, preț greu de digerat și nevoia unei răciri sănătoase. Iar aici mi se pare că AMD reușește să facă ceva ce Intel nu vrea, ori nu poate momentan. Nu oferă neapărat cel mai puternic procesor de pe piață, dar oferă cu siguranță cea mai bună ofertă atunci când ne raportăm la ce primești pentru cât plătești. Iar din această perspectivă, AMD Ryzen 7 7800X3D mi se pare imbatabil.
Gaming(1080p, RTX 4090) | |||
Joc | Ryzen 7 7800X3D | AMD Ryzen 9 7950X3D | Diferență de performanță (raportat la 7800X3D) |
Assassin’s Creed Valhalla | 234 FPS | 237 FPS | -1% |
Counter-Strike: Global Offensive | 864 FPS | 847 FPS | 2% |
Cyberpunk 2077 | 240 FPS | 260 FPS | -8% |
Far Cry 6 | 211 FPS | 187 FPS | 12% |
Rainbow Six Siege | 767 FPS | 785 FPS | -2% |
Shadow of the Tomb Raider | 379 FPS | 372 FPS | 2% |
Și știți ce mai face procesorul ăsta foarte bine? Pune la respect 7950X3D-ul ăla scump și slab. Adică diferența de performanță dintre cele două este de vreo 0.8% în favoarea 7800X3D-ului. Asta înseamnă că în linii mari, procesorul ăsta se bate aproape de la egal la egal atât cu 13900K, cât și cu 7950X3D.
Cel mai tare procesor de gaming de pe piață
Știu, dacă tot l-am testat atâta, de ce nu l-am pus față în față și cu 5800X3D? Motive, motive – realitatea este că nu am pe mână procesorul ăla, iar platformă de test cu DDR4 nu mai ținem în birou pentru că deja industria trece ușor-ușor spre DDR5. Dar asta nu înseamnă că nu putem să aproximăm niște rezultate, măcar ca să ne facem o idee.
Conform unei comparații realizată de către cei de la TechPowerUp, AMD Ryzen 7 5800X3D pe platforma AM4 este cu 6.2% mai slab decât un 13900K în jocuri la rezoluție FullHD. Asta înseamnă că noul 7800X3D, vine cu o oarece îmbunătățire de performanță peste procesorul generației trecute. Doar că povestea abia începe pentru noua generație de chip-uri de la AMD, iar pe măsură ce vom vedea îmbunătățiri pe partea de suport al memoriei RAM DDR5, optimizari de drivere și BIOS-uri și alte mici fix-uri care sunt normale pentru o platformă nouă, diferența asta va continua să crească.
Dar astăzi am învățat ceva foarte important – strict pentru gaming, trebuie să fii puțin nebun să iei altceva în afară de 5800X3D. Plăcile de bază pentru AM4 sunt mai ieftine ca niciodată, memoria DDR4 a ajuns la preț de nimic, iar procesorul rămâne singurul mai greu de procurat și mai scump. Dar odată ce-ai mers pe ruta asta, îți asumi că nu ai aceleași posibilități de upgrade că cei care au trecut la AM5, nema DDR5 și PCIe 5.0, că nu ai aceeași conectică și per total, faci în 2023 trecerea pe o platformă care se-apropie de pensie după ce a debutat, hă-hă, în 2017.
Și am mai învățat o chestie – dacă discutăm strict despre platforme actuale, 7800X3D este noul 5800X3D. Adică e un procesor accesibil (în comparație cu celelalte despre care discutăm), care nu are mari pretenții pe partea de platformă și care pur și simplu e foarte bun în jocuri. Iar la asta cu platforma, ca să intelgeti cât de ușor poți să-ți faci un PC de gaming pe Zen 4, hai să aruncăm ochii peste o recomandare venită direct de la AMD.
Vorbeam de curând pe site despre chipset-ul A620 entry-level de la AMD. Iar pentru ceea ce producătorul numește “Performance Gaming” se pare că ai nevoie de un 7800X3D, montat pe o placă de bază A620 aka. ieftină, 32GB de memorie RAM la 6000MT/s CL32, care nici alea nu mai sunt așa costisitoare financiar și o placă video Radeon RX 6750XT de 12GB. Iar pentru FullHD și 1440p, eu zic că recomandarea asta este numai bună.
Și înainte de a sări cu gura că vai, de ce A620, că e ieftin și prost… boss, dacă AMD care face și chipsetul și procesorul zice că merg una cu alta, înseamnă că merg. Și mai e aia, că n-ai suport pentru Precision Boost Overdrive pe plăcile astea, dar natura memoriei 3D V-Cache oricum nu este pro-OC, deci nu ratezi nimic. Pentru memorii ai suport pentru profile EXPO, deci vei putea folosi modulele la capacitate maximă. Iar cum unele plăci de bază A620 vin deja cu suport pentru SSD-uri PCIe 5.0 cu viteze de peste 10GB/s, zic eu că în acest moment, început de aprilie 2023, poți să-ți faci un super PC cu vreo 1.000 și ceva de euro ca să te joci orice e apărut pe piață la detalii ok.
Acum nu mai rămâne decât să găsim procesorul ăsta pe undeva – AMD Ryzen 7 5800X3D a fost un model extrem de rar și puțini sunt cei care au apucat să pună mâna pe el. De la 7800X3D nu m-aștept la nimic diferit, mai ales că urmează să rănească vânzările modelelor mai scumpe, așa că dacă vreți cel mai tare procesor de gaming de pe piață și o platformă future-proof pe care ai loc de îmbunătățiri cel puțin trei ani de-acum înainte, grăbiți-vă că nu se știe când îl mai vedeți în stoc.
Rușine AMD
Cât de mult mi-ar fi plăcut să vă spun că asta a fost cea mai tare lansare pe care am văzut-o vreodată pe zona de procesoare… doar de n-ar fi fost în condițiile astea. Dar o să joc rolul de avocat al diavolului și o să încerc să găsesc un sens în absurditatea deciziei ăsteia. Mă refer la cele două lansări separate, prin care am primit 7800X3D-ul după 7950X3D.
Părerea mea sinceră este că AMD s-au prins rapid ce procesor au pe mână și știau că dacă lansează toate cele trei chip-uri cu 3D V-Cache deodată, două dintre ele nu doar că nu vor vinde bine… probabil nu vor vinde mai deloc. Iar explicația este cât se poate de simplă: la 350 de euro cumperi un procesor la fel de puternic în jocuri că unul de 5-600, care n-are nevoie nici de placă de bază super scumpă, nici de răcire la fel de performantă și per total, o să rupă vânzările dacă o să fie prin stocuri.
Dar să nu credeți că dacă e mai bun în jocuri, anulează existența 7950X3D-ului. Ăla este un animal diferit – are multe nuclee, are frecvențe mai mari (când le atinge) și este mult mai versatil. Și cumva, acum îl face și pe ăla un fel de două feluri. Adică ai memorie 3D V-Cache care te ajută enorm în gaming, doar că este montată pe un procesor flagship care e bun și la programare, editare foto-video, producție muzicală, arhitectură, etc.
La rândul său, Ryzen 9 7950X3D este mai slab în softuri solicitante decât 7950X-ul simplu, iar ăla rămâne nu doar primu’ flagship al familiei ăsteia de procesoare, dar și modelul pe care îl vor cumpăra majoritatea celor care își doresc un Ryzen 7000 pe care să lucreze. Cât despre 7700X? Până să apară 7800X3D, părea o idee bună, doar că acum nu mai sună atât de bine. Cu toate astea, cred că o ajustare de preț spre 250-270 de euro ar face din el o linie de mijloc foarte făînă între Ryzen 5-urile mai ieftine și Ryzen 7 7800X3D-ul care va rupe jocuri pe genunchi.
Poate că ăsta o fi fost planul de la bun început, sau poate că am nimerit fix modul în care văd și cei de la AMD lucrurile. Și dacă e așa, problema de imagine în care se regăsește compania acum este cauzată mai mult de execuția campaniei de marketing și mai puțin de produsele în sine. Dar na, nu le poți avea pe toate, iar cu procesorul despre care v-am povestit astăzi, tabăra roșie a crescut iarăși în ochii mei. Sper să nu mă muște de fund declarația asta și pe această notă, vreau să îmi spuneți în comentarii ce credeți despre noul 7800X3D. V-a convins să faceți trecerea la AM5, sau mai așteptăm o perioadă, până când vor apărea procesoare net superioare 5800X3D-ului?