PCRSS PaginaDeMedia

AMD anunță lansarea unei noi serii de chip-uri mobile AMD Ryzen 5000 Pro

AMD încă este regele pieței de procesoare, dar un rege trebuie să aibă grijă de toți supușii acestuia, în cazul de față laptopurile estinate mediului de afaceri. De aceea, se întinde covorul roșu pentru  lansarea noilor procesoare mobile Ryzen 5000 pe arhitectura Zen 3. Împreună cu tehnologiile AMD PRO, noul procesor oferă funcții de securitate multi-strat pentru productivitate sporită.

Flagship-ul AMD Ryzen 7 PRO 5850U are la bord 8 nuclee fizice și 16 fire de execuție, ce oferă o performanță a CPU-ului cu 57% mai mare în multi-thread decât același segment de produs al concurenței. Totodată, acesta este conceput pentru cererea crescută pentru productivitate, oferind performanțe cu 23% mai mult în activitățile de multitasking decât concurența.

AMD Ryzen 5000 Pro, sub capota laptopurilor business

Datorită arhitecturii “Zen 3” pe 7nm, noul procesor din seria AMD Ryzen 5000 Pro este optimizat pentru un consum redus de energie, astfel AMD Ryzen 7 PRO 5850U oferă până la 17,5 ore de productivitate. Securitatea implementată prin intermediul AMD PRO oferă suport pentru securitate cibernetică multi-layer. Așadar, AMD Memory Guard este disponibil exclusiv pentru procesoarele AMD PRO și este activat automat pe sistemele Microsoft Secured-Core, ceea ce ajută la protejarea datelor și a identității virtuale. AMD Shadow Stack oferă protecție hardware împotriva atacurilor malware.

Centrul de control AMD PRO permite un set complet de caracteristici de a gestiona cu ușurință platformele IT moderne. Procesoarele AMD Ryzen PRO oferă suport complet pentru Microsoft Endpoint Manager, fiind o soluție flexibilă și integrată de gestionare a cloud-ului.

Tehnologiile AMD PRO Business Ready reprezintă o platformă longevivă și conferă soluții de procesare fiabile și calitative pentru afacerea ta. Procesoarele AMD Ryzen 5000 PRO dispun de stabilitate software planificată pe 18 luni și disponibilitate planificată pe 24 de luni.  Începând cu al doilea trimestru al anului 2021, chip-urile AMD Ryzen 5000 PRO vor fi disponibile pe modele diverse de laptopuri, inclusiv HP și Lenovo.

Configurațiile preluate de pe site-ul oficial AMD

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button