
Era o vreme în care anunțarea unui driver nu era motiv de sărbătorire, dar e mai bine decât nimic. AMD anunță că luna aceasta va lansa următoarea iterație a Radeon Software, cu tot cu driverele mult mai bine testate aferente.
Noua variantă se va numi Adrenalin Edition, iar conform zvonurilor de acum câteva săptămâni, ar trebui să adauge telemetrie direct din driver pentru jocuri, așa că nu va mai trebui să instalați Riva Tuner. Ne bazăm momentan doar pe zvonuri, pentru că AMD n-a făcut încă vreun anunț oficial despre ce exact va include acest update.
Cel de anul trecut, ReLive, a integrat în Radeon Software o funcție de înregistrare ce a tot fost îmbunătățită în ultimele luni cu suport pentru un bitrate mai mare. Totuși, funcția tot este predominant inutilă, din moment ce fișierele care rezultă din înregistrare sunt inutilizabile pentru editare din cauza desincronizărilor masive care se petrec frecvent. Asta când nu apar probleme la care imaginea pur și simplu se blochează. Ce vreau să spun este că sper ca Adrenalin să repare ReLive și să îl aducă măcar la nivelul la care era Shadowplay acum un an de zile.