De la vechea serie HD 7000, AMD nu a mai avut ceva ce poate fi numit o placă single GPU cu titlul de „cea mai rapidă de pe piață”, fiindcă de atunci Nvidia tot lansează Titan după Titan și variante Ti ce tind să ocupe acea poziție. Dar companie pare că are planuri să mai taie din elanul celor de la Nvidia.
Desigur, fiind un elan foarte mare, vor avea nevoie de unelte specializate, iar pe la mijlocul anului 2020 asta își propune compania să ofere. Conform veștilor care zburdă în acest moment prin presă, Lisa Su, căpetenia companiei, nu este mulțumită de faptul că nu prea au un produs care să țină pasul cu produsele de top ale competiției. Așa că anul viitor, cu ocazia lansării generației următoare de plăci video, ce se vor folosi de RDNA 2, un succesor al noii topologii de GPU pe care AMD a introdus-o cu seria RX 5000, vor remedia asta.
Zvonul care dă acum ocolul globului susține că AMD numește unul din GPU-urile din această nouă generație, Navi 23, un „Nvidia killer”. Considerând că plăcile curente RX 5700 sunt bazate pe Navi 10, atunci numărul mai mare ar putea însemna mai multe nuclee grafice… ar trebui, în trecut numerele mai mari însemnau altceva. Vom vedea.
Important este că există ceva speranță ca cei care au un monitor de 144Hz sau 200Hz să nu fie nevoiți să apeleze doar la Nvidia pentru jocurile mai noi. Asta sau AMD va scădea prețul plăcilor sale atât de mult, încât nu va mai conta cât de bune sunt cele ale competiției.