AMD Freesync va fi impartit in trei categorii. Suna cunoscut, nu?
Inca de cand a inceput cursa monitoarelor de gaming, doi termeni au stat pe buzele multor jucatori: NVIDIA G-Sync si AMD Freesync. Chiar daca ambele fac in mare parte acelasi lucru, pana nu de mult au fost doua chestii foarte diferite. Unde NVIDIA se baza pe o componenta fizica, care era instalata in monitor, AMD oferea o solutie software care era compatibila cu aproape orice monitor de pe piata, astfel a inceput dominatia echipei rosii, care punea un sticker FreeSync pe orice.
Acest lucru s-a schimbat in momentul in care NVIDIA a facut pasul si a oferit sansa utilizatorilor placilor grafice create de aceeasi companie sa foloseasca capabilitatile FreeSync a monitoarelor mai sus amintite; alea toate. Cel putin pe hartie, asta a functionat foarte ok, dar au existat si inconsistente si diverse probleme, insa monitoarele noi aparute, nu au probleme in functionarea cu G-Sync. Odata cu aceasta schimbare, NVIDIA a introdus si trei categorii: G-Sync Compatible, G-Sync si G-Sync Ultimate.
Odata cu aceasta schimbare, piata s-a divizat putin, fapt care i-a obligat pe oamenii de la AMD sa vina cu o solutie, iar aceasta nu a intarziat sa apara. Asadar, de acum inainte, monitoarele noastre nu vor mai avea doar suport AMD FreeSync, ci si FreeSync Premium si FreeSync Premium Pro. Intr-o schema de numire ceva mai usor de retinut decat cea a taberei verzi, AMD face fix acelasi lucru ca si competitia. Ofera trei categorii, fiecare adaugand ceva nou.
- AMD FreeSync garanteaza mentinerea a 120Hz la rezolutie 1080p sau mai mult.
- AMD FreeSync Premium adauga si suport pentru LFC (Low Framerate Compensation). Daca monitorul tau se incadreaza aici, ai siguranta ca a fost optimizat special pentru gaming.
- AMD FreeSync Premium Pro este varful de gama al acestei tehnologii si se aplica doar monitoarelor de gaming care pot oferi imagine HDR la rezolutie incepand de la FullHD in sus si minim 120Hz rata de refresh. In esenta, inlocuieste FreeSync 2 HDR.