AMD ar putea acapara 30% din piața de procesoare anul acesta
Procesoarele Ryzen și Epyc au fost foarte benefice pentru AMD în ultimii doi ani, permițând companiei să intre pe profit după foarte mult timp petrecut în pierderi constante. Această revenire a ridicat prețul acțiunilor de pe piața bursieră la cote nemaivăzute de vreun deceniu, iar, conform vorbei din industrie, AMD se mai pregătește să pună stăpânire pe 30% din piața de procesoare până la sfârșitul anului.
Ultima dată când procesoarele AMD erau atât de bine răspândite pe piață era prin anul 2008, când și-a făcut apariția arhitectura K10. Era totuși pe un trend descendent atunci, coborând de la aproape 50% de pe vremea când Athlon 64 și semenii săi dominau. Merită subliniat că este vorba de procesoare dedicate publicului larg, cele pe care le găsiți în PC-urile de zi cu zi, unde seria Ryzen a devenit din ce în ce mai populară în ultima vreme, din cauza prețului scăzut și al numărului foarte bun de nuclee suficient de performante.
Pe partea de servere este o cu totul altă poveste. Acolo Intel avea cam 99% din piață de ceva vreme, dar se așteaptă ca AMD să acapareze cam 5% până la finalul anului. Poate că nu sună a fi mult, dar comparativ ci mai nimicul de până acum, 5% este un salt important. Nu numai asta, dar din moment ce procesoarele Epyc noi, pe procesul de 7 nanometri, vor fi disponibile foarte curând, această marjă ar trebui să crească simțitor. Iar dacă, până ce apare seria Ryzen 3000, Intel nu va reuși să treacă la procesul de 10 nanometri, și-ar putea pierde și mai mult din avantajul de performanță per nucleu pe care îl are acum.