AMD anunță platforma Ryzen Mobile cu Vega

AMD n-a prea mai avut o prezență serioasă pe laptop-uri de ceva vreme, dar asta pare că se va schimba, mulțumită platformei Ryzen Mobile.
Compania a dezvăluit noua sa serie de procesoare, construite folosind procesoare Ryzen și o componentă grafică Vega. S-a decis să se sară peste Polaris, din moment ce oricum procesoarele nu aveau cum să ajungă pe piață înainte ca plăci video cu Vega să fie deja disponibile publicului larg.
Această combinație reușește să ofere un consum de energie cu 50% mia mic față de generația anterioară de procesoare, din seria Bristol Ridge, dar oferă în același timp performanță cu 50% mai mare pe partea de calcul și cu 40% mai mare pe partea de grafică.
Este un salt foarte important care ar trebui să își facă apariția pe piață din această toamnă pentru publicul general. Variante dedicate sectorului profesionist vor fi disponibile abia de la sfârșitul anului și din 2018.
Rămâne acum de văzut exact cât de bine va reuși AMD să se înțeleagă cu producătorii de sisteme pentru integrarea sa în laptop-uri noi. Compania a promis că că vom vedea sisteme de tipul doi-în-unu, ultraportabile subțiri și chiar sisteme de gaming în viitorul apropiat.