AMD acuză LG și MediaTek de încălcare a copyright-ului

AMD a depus o plângere la Comisia Internațională de Comerț a SUA prin care acuză câteva companii de tehnologie de încălcarea a proprietăților sale intelectuale.
AMD susține că LG, MediaTek, Sigma Designs și Vizio încalcă trei brevete pe care compania le are în domeniul de grafică. Dintre acestea două datează încă de pe vremea când ATI era o companie independentă, și se referă la lucruri precum shadere unificate sau arhitectură grafică paralelă.
Brevetele cu pricina ar fi o parte integrală pentru chipset-uri ca Helio P10 și Sigma SX7, care practic ar fi bazate pe licențe ARM. Dar asta tot nu schimbă faptul că au fost făcute cu tehnologie înregistrată de către AMD. Compania a ținut să menționeze că deja licențiază această tehnologie către companii precum Samsung, pentru chipsetul Exynos, și către GlobalFoundries, care poate astfel să producă procesoare care necesită aceste brevete.
Acuzația făcută de AMD va fi investigată, iar în cazul în care se găsește ceva vină și nu se poate ajunge la un consens, s-ar putea cere interzicerea vânzării dispozitivelor care încalcă brevetele cu pricina.