ȘtiriTech&IT

Amazon lansează primul Kindle cu ecran color și alte „minuni”

Amazon a anunțat miercuri, 16 octombrie, o actualizare a gamei Kindle, care include pentru prima dată un dispozitiv cu ecran color. Da, ai citit bine – după 16 ani de la lansarea primului Kindle, ecranele alb-negru nu mai sunt singura opțiune. Hai să vedem ce aduc noile modele și de ce Kindle Colorsoft este vedeta acestei lansări.

Kindle Colorsoft, Scribe, Paperwhite și cel clasic

Cea mai așteptată noutate este, fără îndoială, Kindle Colorsoft, primul Kindle cu un ecran color. Amazon promite o experiență de citit mai bogată, cu imagini și ilustrații care nu se mai pierd în nuanțele de gri. Dispozitivul, cu un preț de 279 de dolari, oferă o autonomie de săptămâni întregi și vine cu încărcare wireless. În plus, este rezistent la apă, așa că poți să-l iei cu tine în baie sau la plajă.

Amazon Kindle Colorsoft

Ecranul Colorsoft este proiectat astfel încât culorile să fie vii și detaliile clare, chiar și atunci când mărești imaginile. Ai opțiunea de a alege între stiluri de culoare standard sau vibrant, în funcție de preferințe, iar textul și ilustrațiile sunt lizibile, indiferent de lumina înconjurătoare, grație unui sistem de iluminare inteligent.

O altă noutate este Kindle Scribe, nu doar un simplu e-reader, ci și un instrument de luat notițe direct pe paginile cărților. Noua funcție Active Canvas permite utilizatorilor să scrie direct pe paginile ebook-urilor, iar textul cărții se ajustează automat în jurul notițelor. Mai mult, utilizatorii pot adăuga notițe în margini, pe care le pot ascunde sau vizualiza mai târziu. Are diagonala de 10,2 inch și cântărește circa 433 grame (versiunea Wi-Fi).

Amazon Kindle Scribe

Un alt punct forte al Kindle Scribe este funcția AI care poate rezuma automat pagini întregi de notițe într-o singură listă. Aceasta folosește un model AI bazat pe tehnologia Bedrock de la Amazon. Prețul pentru acest model pornește de la 399 de dolari, iar dispozitivul va fi disponibil din 4 decembrie.

Kindle Paperwhite, cel mai bine vândut model al Amazon, a fost și el actualizat. Noua versiune vine cu un ecran mai mare, de 7 inch, față de cei 6.8 inch ai modelului anterior, și este mult mai rapid, cu o viteză de schimbare a paginilor crescută cu 25%. De asemenea, Paperwhite are o autonomie a bateriei de până la trei luni, fiind, în același timp, cel mai subțire model de până acum.

Amazon Kindle Paperwhite

Disponibil în culori precum Raspberry și Jade, Kindle Paperwhite este ideal pentru cei care vor o experiență de citit premium, la un preț accesibil. Începând de la 159 de dolari, dispozitivul este deja disponibil pentru comandă.

Pentru cei care preferă simplitatea, Amazon a lansat o versiune de 6 inch a Kindle-ului clasic, acum disponibilă într-o nouă culoare, Matcha, inspirată de ceaiul verde tradițional japonez. Cu un preț de 109 dolari, și cântărind numai 158 de grame, acest Kindle oferă toate funcțiile esențiale: ecran de 300 ppi, contrast ridicat, luminozitate mai mare și o autonomie de săptămâni întregi. Este dispozitivul potrivit pentru citit în mișcare, fiind suficient de mic pentru orice buzunar.

Amazon Kindle Classic

Cel mai probabil, aceste dispozitive vor ajunge și în România curând, însă la prețuri mai ridicate decât cele din SUA, așa cum se întâmplă de obicei. Sunt nerăbdător să văd un Kindle cu ecran color sau unul pe care poți scrie direct, dar nu mă grăbesc să le cumpăr.

Articole asemanatoare

Back to top button