
Amazon este acum cea mai valoroasă marcă din lume, depășind Apple și Google și încheind cursa de 12 ani a mărcilor de tehnologie în topul listei celor de la BrandZ. Amazon a fost al treilea cel mai valoros brand în 2018, după Apple și Google, dar a ajuns în vârf datorită unei creșteri de valoare de 52% față de anul trecut.
Brandul lui Amazon este acum evaluat la 315 miliarde de dolari, în timp ce Apple și Google sunt la egalitate la 309 miliarde de dolari. Microsoft se situează ferm pe locul patru, cu o valoare estimată a mărcii de 251 miliarde de dolari.
Este important să facem diferența între cea mai valoroasă marcă și cea mai mare companie funcție de plafonul pieței. Microsoft este în prezent cea mai mare companie, în ceea ce privește plafonul de piață, de aproximativ 1.016 miliarde de dolari, urmată de Amazon cu 916 miliarde de dolari, Apple cu 751 miliarde de dolari și Alphabet cu 750 miliarde de dolari.
Revenind la cele mai valoroase branduri din lume – 8 din cele 10 companii sunt americane, cu reprezentanți ca Visa, Facebook, McDonalds și AT & T completând lista. Celelalte două sunt mărcile chineze Alibaba Group și Tencent.
Dintre toate brandurile listate, doar Tencent si Facebook au înregistrat o scădere a valorii mărcii de-a lungul anilor – -27% pentru compania chineza si -2% pentru gigantul de rețele sociale.