ReviewsPCRSS PaginaDeMediaTECH

Alienware M15 R3 – Un laptop extraterestru, la dimensiuni pamantene

Alienware M15 R3 este „copilul de suflet” al celor de la Dell, si nu doar s-a mentinut binisor in lupta contra altor „monstri sacri” de la Razer sau Republic Of Gamers, dar la destule capitole ii si bate. M15 nu este o noutate, seria exista de multi ani, dar ceea ce avem noi aici este R3, care a venit din alta galaxie, ne-am pus pe joaca si uite ce a iesit!

Specificatii-cheie

Alienware M15 R3 este extraterestru, dar si uman, spre deosebire de acel Area 51m pe care l-am testat in trecut, adica nu este excesiv de gros sau de UFO-logic si cel trimis la noi este o combinatie previzibila oarecum de procesor Intel Core i9 generatia a X-a si placa grafica NVIDIA. Hai sa vedem rapid partea asta importanta de specificatii, ca sa nu trebuiasca sa mai revenim asupra lor.

Intel Core i9 10980HK Alienware M15 R3
Intel Core i9 10980HK
  • Procesor: Intel Core i9-10980HK
  • RAM: 32GB DDR4 2666MHz
  • GPU: Nvidia GeForce RTX 2070 SUPER
  • Stocare: Intel RAID-0 PCIe M.2 SSD 1 TB
  • Display: OLED 15.6″, 1920 x 1080, FullHD, 300Hz

Alienware M15 R3 – Design si constructie

Imi place ca Alienware nu se fereste de design-uri extravagante. Pana la urma, la ce te-ai astepta de la constructia unui laptop de gaming pe care troneaza o tartacuta de extraterestru? Si pentru un laptop de gaming mai este si surprinzator de usor si de portabil in conditiile in care modelele de genul asta tind sa fie destul de grele si de mari.

Body Alienware M15 R3
Body Alienware M15 R3

N-am putut sa nu remarc si distributia interesanta a grilajului de racire. Avem fante de aerisire nu numai pe lateralele acestuia, ci si deasupra tastaturii si pe „botul” laptopului. Pe langa faptul ca ofera un aspect agresiv, specific Alienware, aerisirile astea sunt chiar necesare, caci nava spatiala se incalzeste destul de tare.

Fante de racire Alienware M15 R3
Fante de racire

Tastatura este binecuvantata cu RGB. La fel si conturul „botului” de aerisire, iar butonul de power ce ia forma cunoscutului cap de extraterestru iti spune verde-n fata ca ai de-a face cu o jucarie fancy. In plus, producatorul a incorporat o tehnologie proprietara care protejeaza sasiul si tastatura impotriva amprentelor si murdariei, indiferent daca modelul vine pe negru sau pe alb. Alienware M15 R3 arata bine si promite foarte multe. Este timpul sa aflam si ce promite.

Rezultate pe masura – Se incinge treaba!

Odata cu marea putere de procesare vine si o mare responsabilitate intr-ale racirii 🙂 Am rulat pe el teste sintetice sa vedem pe de-o parte cat de sus se duce si pe de alta parte cat de tare se incalzeste.

Benchmark/Joc Scor/FPS
Cinebench R23 11257 (Multi-core)
Cyberpunk 2077 90-100
Assassin’s Creed Valhalla 61
Metro Exodus 60

Extraterestrul nostru s-a descurcat foarte bine in testele sintetice, obtinand scoruri pe masura asteptarilor si peste: 11257 de puncte in Cinebench R23, e drept cu un pic de overclock, dar cu peste 2100 de puncte mai mult decat 9880H-ul de pe Macul meu de 16. Iar asta nu-i putin, este de fapt al naibii de rapid. Dar nava s-a incalzit destul de zdravan, nu este foarte gros, cum deja am spus, iar asta este un compromis. Si mai este si foarte zgomotos. Poti face o gramada de setari de turatie, dar cand intra in forja te cam scoate din camera.

Racire pe spate
Racire pe spate

Alienware M15 R3 face uz de o serie de tehnologii importante de racire. Airflow-ul este gestionat de toate fantele de aerisire prezente pe sasiu, alaturi de heatpipe-uri din cupru menite sa scada pe cat de mult posibil temperatura procesorului si a placii video. La asta se mai adauga si doua ventilatoare bazate pe un polimer liquid-crystal.

In benchmark-uri, temperaturile GPU si CPU de pe Alienware M15 R3 au atins in medie 70 de grade Celsius. Iar asta se resimte de-a lungul grilajelor, in special pe fantele de deasupra tastaturii si se intampla in timp ce tehnologiile de racire amintite mai sus lucreaza serios. Daca luam toate astea in considerare si adaugam si sasiul subtire si usor, cam neobisnuit pentru un laptop puternic de gaming, atunci putem trece usor cu vederea temperaturile care iti pot tine iarna de cald… ca sa platesti mai putin la intretinere.

Dar stii cum e, nu-ti iei un asemenea laptop ca sa faci teste pe el de dimineata pana seara, ci ca sa te joci. Si laptopul asta stie sa se joace. In Cyberpunk v-am deconspirat deja ca ne-am jucat cu toate setarile grafice blana si RTX On pe Ultra la 90-100 de cadre pe secunda constant, si cu Ray Tracingul pe Psycho, tot am avut peste 60 de cadre. Iar in Metro Exodus, un joc ceva mai vechi, dar solicitant, cu absolut toate setarile la ULTRA, inclusiv RTX-ul, am scos fix 60 de cadre pe secunda. Not bad.

Alienware M15 R3 – Un display extravagant…

Nu prea fac masor displayurile „de gaming” mai ales la cele ultrarapide, gen 300Hz cum are acesta, pentru ca nu prea are rost, sunt pentru altceva. Apropo, si colegii mi-au zis ca au simtit motion sickness dupa niste ore petrecute in fata lui.

Si nu mica mi-a fost surpriza sa descopar un gamut de 100% SRGB, 75% Adobe RGB si 79% P3. E bun, nu doar ca monitor de gaming, ci ca monitor in general. Si mai mare mi-a fost surprinderea sa vad ca este si foarte uniform. Delta E-ul la luminozitate maxima este de maxim 3,5 restul fiind valori de 1.6, 1.3, 2.3, si dat fiind ca la 2.5 este deja monitor de grafica, nu-i rau de loc, de fapt este mai bine decat la multe monitoare pretinse de prelucrare foto video si grafica pe care le-am masurat anul asta.

Color Gamut ecran Alienware M15 R3
Color Gamut ecran Alienware M15 R3

Si uniformitatea luminozitatii este foarte buna, cu o deviatie maxima de 10 procente, restul, toate cadranele, absolut toate, avand 5 sau sub 5. Deci este un display bun, dovada ca scorul general a fost unul excelent de 4.5 din 5 stele. Nu rupe el la luminozitate, black level si contrast, adica in ordinea numerelor de pe tricou, 309 nitsi, (deci oricum un pic peste specificatii), 0,36 black si 850 la 1 contrast, dar este in limitele categoriei. Buna treaba Alineware, felicitari pentru un laptop de gaming care merge folosit si la orice altceva mai pretentios.

Delta E Ecran

Bezel-urile din laterale se incadreaza in 5.6 mm, ceea ce este un plus. Pe de alta parte insa, marginile de sus si de jos nu se bucura de aceleasi dimensiuni. La toate astea se adauga refresh rate-ul impresionant, de 300Hz, care mai-mai ca ii calca pe urme monitorului high-end de gaming al producatorului. Dar cei 300Hz vin cu dus si intors; partea buna este ca rata de refresh ofera o experienta fantastica in jocuri si in acuratetea timpului de raspuns, partea mai putin buna este ca aceasta poate fi deranjanta in cazul in care te dai cu placa de surf pe net sau lucrezi in programe in care te folosesti foarte mult de scrolling.

Rating Monitor Alienware M15 R3
Rating Monitor Alienware M15 R3

Viteza de reactie este atat de mare, incat poti ameti. Producatorul a tinut mortis sa imbunatateasca ecranul si cu filtre de culoare, care sa limiteze impactul asupra vederii. In acelasi timp, tehnologiile incorporate se dedica trup si suflet gaming-ului. Iluminarea uniforma este ajutata de software-urile introduse de NVIDIA, iar ecranul nu are nici efectul acela de edge bleeding destul de intalnit.

Conectivitate si tastatura

Este vremea pentru… Uhhh. Alien speech, intrucat Alienware M15 R3 vine cu un intreg arsenal de porturi si sloturi, atat pe stanga si pe dreapta, cat si pe „botul” din spatele laptop-ului, pe unde, culmea, se si incarca:

Conectica Dreapta
Conectica Dreapta
  • 1x slot SD Card Reader
  • 2x SuperSpeed USB 3.1 Gen 1 Type-A
  • 1x HDMI 2.0b cu HDCP 2.2 Output
  • 1x Mini-Display Port 1.4 Output
  • 1x Thunderbolt 3
  • 1x Alienware Graphics Amplifier Port
  • 1x Noble Lock port
  • 1x Killer Networks E3000 Gigabit Ethernet NIC
  • 1x USB 3.1 Gen 1 Type-A with Powershare Technology
  • Audio Out 1/8″ Port
Conectica spate
Conectica spate

Pe langa numarul indestulator de iesiri, Alienware M15 R3 se lauda, bineinteles, cu o tastatura RGB. Practic, un inlocuitor pentru bradul de Craciun. Paradoxal, un laptop de asemena dimensiuni, cu un restpad destul de maricel, are o tastatura relativ mica, pe care efectiv m-am chinuit sa navighez pentru ca pur si simplu degetele mele, obisnuite cu alte dimensiuni, greseau foarte des tastele.

Tastatura RGB Alienware M15 R3
Tastatura RGB Alienware M15 R3

Dupa cum mentionam mai devreme, laptop-ul face uz de niste smecherii anti-fingerprint si anti-grease, care se resimt inclusiv pe trackpad. Un efort onorabil, cu un succes evident, insa mi-as fi dorit ca trackpad-ul sa alunece mai usor. Nimic ce nu poate fi rezolvat cu un set de periferice, pentru ca sa fim seriosi, nu cred ca se mai foloseste atat de des un trackpad.

Functii suplimentare

Alienware Command Center: nothing more, nothing less. Softul iti permite sa gestionezi tot ceea ce tine de Alienware M15 R3 – temperaturi, macro-uri (nu aia de la pescarie), sunet, iluminare, toate cele. Programul asta, care consta in AlienFX si o interfata intuitiva pentru overclocking, este una din dovezile care se muleaza pe zicala aia cu „odata cu o mare putere vine o mare responsabilitate„.

Alienware Control Center
Alienware Control Center

Fiind un laptop high-end, totul trebuie sa fie gestionat cu atentie pentru ca jocurile si programele de ultima generatie sa poata rula eficient. Dupa cum am vazut, asta implica temperaturi tinute sub control, optimizarea procesorului si a placii video si consumul.

Alienware M15 R3 – Concluzie

BMW-ul acesta spatial este unul rapid, elegant si performant. Incorporeaza tehnologii de racire interesante, iar display-ul este una din vedetele participante la acest show. „Fanciness-ul” atrage dupa sine un pret pe masura, astronomic chiar.

In eternele dezbateri de pe internet pe tema Razer vs Alienware, pretul are propriul sau paragraf, cei doi producatori fiind cunoscuti pentru gadget-uri si hardware de gaming care trag furios nevoie-mare de portofelele noastre. Dar asta este piata, iar la un pret ca acesta sansele de a te bucura de un laptop de gaming de ultima generatie sunt aproape garantate.

Lateral

La final de zi, Alienware M15 R3 este o racheta de laptop, atat ca design, cat si in materie de performanta. Rezultatele sunt foarte bune, temperaturi chiar neglijabile pentru ceea ce ofera, iar daca te dau banii afara din casa in cel mai brutal mod cu putinta, ii poti da o sansa acestui model.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button