Standul ADATA a fost în temă cu restul Computexului din 2026, cel puțin standurile care fac parte din Hall 1, deci știți și voi de acum, trebuie să vă așteptați la colțul NVIDIA și la ceva cu AI, altfel nu putea să fie acest stand.

Să vorbim despre o parte din treburile cu AI prezentate și insist pe O PARTE, pentru că erau foarte multe, era ditai colaborarea cu Trusta, mai bine de juma' de stand ca suprafață, lucruri precum servere AI, componente destinate rack-urilor din Data Centere și memorii HBM despre care nu aș putea să spun mare lucru pentru că nu mă pricep la Data Centers, așa că vă las câteva poze cu produsele afișate și mergem mai departe. Mă bucur însă că o parte din soluțiile prezentate sunt totuși și sub forma componentelor sau măcar a sistemelor dedicate care pot rula local diferite LLM-uri sau Agenți AI, asta în cazul în care nu vrei să treci prin cloud tot ceea ce faci.








Convergența dintre AI-ul generativ și cel fizic a continuat să accelereze, transformând roboții în agenți inteligenți capabili să ia decizii autonome și să interacționeze natural cu oamenii. În cadrul COMPUTEX 2026, ADATA a prezentat noua sa generație de Agenți AI integrați, piesa de rezistență fiind un braț robotic propulsat de tehnologia NVIDIA NemoClaw. Susținuți de platforma NVIDIA Jetson Thor, care a livrat o performanță de calcul edge de până la 2.070 TFLOPS, acești roboți dotați cu NemoClaw au demonstrat că pot efectua raționamente logice complexe și analize contextuale în timp real, redefinind colaborarea dintre om și mașină.
Acum asta este teoria, cel puțin, după cum am preluat din comunicările oficiale ale ADATA făcute la stand sau în timpul Computex. În realitate am putut să ne jucăm cu câțiva roboței care au implementări reale în zonele medicale.
Acolo, ADATA a realizat integrarea cu un sistem de management al flotelor compatibil cu standardul VDA 5050. Astfel, roboții s-au putut conecta direct la sistemele informatice (HIS/IT) ale spitalelor, utilizând în același timp platformele NVIDIA Isaac ROS și NVIDIA TAO Toolkit pentru a accelera antrenarea și implementarea modelelor AI.
Revenind la roboțeii pe care i-am putut „observa” în acțiune, primul este un model cu două mâini, certificat ISO 13482 pentru manipularea complexă a obiectelor și munca în echipă. AL doilea este sistem de dezinfecție robotic AMR100, un echipament care trecuse deja cu succes de faza validării pe teren în cadrul Spitalului Universitar Național din Taiwan.





Bine, acum nu vă gândiți că ei făceau cine știe ce lucruri ultra complexe, demo-urile lor erau foarte limitate. Primul doar apuca anumite borcănele de medicamente din fața lui, iar al doilea desinfecta obiecte din preajmă. Ambii erau controlabili prin limbaj natural, practic îl rugai să ia borcanul X sau să-ți desinfecteze Mouse-ul, atât cu raze UV dar și cu un spray desinfectant, care lipsea din motive evidente, că făceai un mare nor în jurul robotului. În teorie ei au și o bază care le permite să se plimbe liniștiți și pot recunoaște mult mai multe obiecte doar că pentru computex erau extrem de limitați, doar mouse-ul și tastatura :). Înțeleg de ce, ar fi cool să pui un robot să umble cu acidul în locul tău, sau cu cine știe ce materiale periculoase, sau să desinfecteze fără intervenție umană și sincer e unul din domeniile unde sunt ok cu mai mult AI, cât timp ne limităm la lucruri de genul și nu începem operații sau intervenții medicale.
ADATA și-a actualizat strategia de produs pentru diverse scenarii AI
ADATA a dezvăluit la Taipei o strategie de produs complet actualizată pentru anul 2026, aliniind treptele de performanță și designul funcțional în funcție de scenariile specifice de utilizare, cu scopul de a îmbunătăți experiența utilizatorilor și diferențierea în piață.
În segmentul calculului de înaltă performanță, memoria de gaming XPG NOVAKEY RGB DDR5 a atras deja toate privirile, bifând deja ceva premii. Proiectată special pentru dezvoltatorii AI, gameri și creatori de conținut, memoria NOVAKEY iese în evidență și cu designul „Infinity Mirror” dar și cu viteze de până la 8.000 MT/s. În plus, radiatorul său a fost fabricat din aluminiu reciclat în proporție de 50% și plastic PCR în proporție de 85%. Tot în această zonă, ADATA a debutat și cu ediția co-branded NOVAKEY RGB DDR5 ROG CERTIFIED, dezvoltată în colaborare cu ASUS ROG.








Pentru stocarea portabilă, compania a lansat noua serie de SSD-uri externe URBAN. Linia a inclus modelul URBAN POCKET ELITE (premiat cu Red Dot Design Award), care s-a dovedit a fi cu 75% mai mic decât predecesorul său, atingând viteze USB4 de până la 4.000 MB/s. Alături de el a fost prezentat și URBAN TAPSAFE SSD, un dispozitiv dotat cu deblocare securizată prin NFC pentru un acces la date. Acesta pare chiar interesant și permite un nivel nou de securitate on-the-go.
Mai trebuie menționat și stick-ului de memorie UC320 Bamboo fabricat din bambus taiwanez combinat cu 55% fibră de bambus și amidon vegetal, mai prietenos cu mediul înconjurător.
Nu ne oprim aici pentru că am văzut și soluții pentru gameri și asta înseamnă … XPG
În cadrul COMPUTEX 2026, XPG a introdus noua sa generație de componente de răcire, punând accentul pe sisteme avansate cu lichid, pe aer și pe soluții inteligente pentru controlul ventilatoarelor. Modelul flagship LEVANTE VIEW PRO 360 are ecran OLED curbat de 6.7 inchi, în timp ce coolerele pe aer MAESTRO VIEW 62DA și MAESTRO INFINITY 62DA au demonstrat că găsești și modele de tower coolers interesante. Noul ventilator HURRICANE MAG PRO a adus suport pentru conectarea în serie (daisy-chaining) a până la șapte unități prin intermediul unui singur cablu, integrându-se cu software-ul proprietar XPG Dynamic Breathing pentru optimizarea vitezei și a fluxului de aer.
Și da, avem și la standul ADATA modele de ventilatoare unified Frame, adică 3in1, cu carcasă dintr-o bucată, de 360mm, ca să le instalezi mult mai ușor și rapid. Ei numesc seria INFINITY, serie care arată bine, într-adevăr, dar rămân întrebările legate de repairability, pentru că, ca oricare alt single frame de 360mm prezentat la Computex, dacă unul din ventilatoare e descentrat, vâjâie sau moare, la o zi după expirarea garanției? Well, trebuie să schimbi tot frame-ul.









Pe lângă soluțiile de răcire, XPG a expus noi carcase de gaming și surse de alimentare de ultimă generație. Gigantul FUSION 1600W a fost pus la treabă pentru a alimenta o configurație duală formată din plăci video ASRock Intel Arc Pro B70, utilizate în calculul AI de înaltă rezoluție prin intermediul software-ului Intel. În același timp, sursa CYBERCORE III 1200W a demonstrat capabilitățile tehnologiei Xtreme Power Guard, oferind protecție în timp real împotriva suprasarcinii, iar modelul CORE REACTOR III 1000W a pus în valoare o sinergie puternică între branduri, datorită parteneriatului strâns cu Razer și a suportului complet pentru stația grafică externă Razer Core X V2.
Bun, am prezentat niște AI, niște roboței și niște produse dedicate gamingului, dar standul ADATA nu se oprește aici. Dacă ați fost atenți la titlu, vorbim despre aniversarea a 25 de ani ADATA, deci trebuia să fie ceva frumos, eram dezamăgit dacă nu. Ei bine, au venit cu multe lucruri custom printre care și un PC pe care-l puteți admira în pozele care urmează. Nici nu contează componentele acestuia, pur și simplu arată demențial.




Au mai fost câteva build-uri custom prezente la stand, unul de tip Scenă, unde personajele principale sunt desigur, placa video, alături de restul sistemelor de răcire. Acum, dacă se mai scumpește mult RAM-ul, sincer, deja ne apropiem de tărâmul celei mai scumpe componente din tot sistemul.
Anyway, mă bucur că am văzut toate aceste frumoase componente, sunt curios dacă se va menține în timp acest Unified Frame pentru ventilatoare și chiar vreau mai multe builduri custom de la ADATA 🙂
Ne vedem la următorul Computex, sper 🙂
