Apple nu va mai furniza adaptorul Lightning – 3,5 mm cu noile iPhone. O scurtă privire la fișele de produs de pe site-ul Apple confirmă faptul că adaptorul nu mai este listat printre accesoriile care apar în cutie.
Acest lucru se aplică tuturor modelelor de iPhone care fac parte din gama 2018, inclusiv iPhone XS, iPhone XS Max, iPhone XR, iPhone 8, iPhone 8 Plus, iPhone 7 și iPhone 7 Plus. Ultimele două modele de iPhone care au un jack pentru căști sunt acum scoase din fabricație.
Adaptorul Lightning – Jack de 3,5 mm, așa cum se numește, a fost inclus în pachetul cu telefon, încă de vremea când mufa pentru căști a fost scoasă, odată cu lansarea iPhone 7. De atunci a fost ascuns în partea din spate a ambalajului EarPods în interiorul fiecărei cutii d iPhone.
Accesoriul este cel mai ieftin produs Apple pe care îl puteți cumpăra astăzi, la doar 9 dolari. În timp ce îndepărtarea sa poate fi văzută ca o modalitate ieftină de a mai stoarce niște bani de la clienți (și cu Apple nu se știe niciodată), utilizarea reală pe care o are adaptorul este suspectă, având în vedere că majoritatea oamenilor folosesc doar EarPod-urile incluse sau, eventual, își cumpără AirPods. Va fi interesant să vedem câți oameni observă că adaptorul a dispărut sau chiar au fost conștienți de faptul că a fost acolo de la început.