MORE

Acest camion utilitar este cel mai mare vehicul alimentat electric

Când vine vorba de măsurat capacitatea energetică a unui vehicul electric, unitatea de măsură folosită în domeniu este kilowatt-oră. Iar în Elveția există un vehicul electric care dă clasă și celui mai performant vehicul fabricat de Tesla. Dar nu este vorba nici despre o mașină de lux, și nici nu va stabili vreun record de viteză prea curând. Nu, acest vehicul are o destinație mult mai practică.

Este vorba despre camionul de carieră care a fost modificat de Kuhn Schweiz și Lithium Storage, și cântărește aproape 50 tone (de fapt, 45). Acest vehicul este alimentat de o baterie cu o capacitate energetică de 700 kWh.

Vehiculul este în funcțiune de câțiva ani, timp în care capacitatea bateriei sale a crescut de la 600 kWh (cu cât a fost proietat inițial) până la cât a ajuns astăzi. Ideea din spatele acestui proiect este să poată parcurge următoarea decadă drumul de la o carieră de ciment elvețiană până la fabricile Ciments Vigier de lângă Biel.

Și abia acum urmează partea interesantă: fiecare drum pe care-l parcurge vehiculul, defapt generează electricitate. Pentru că basculanta urcă muntele goală și îl coboară cu 71 tone de piatră, capturează 40 kWh în drum spre fabrici folosind frâna regenerativă. Dar urcatul înapoi către carieră consumă doar 30 kWh, deci fiecare călătorie dus-întors furnizează 10 kWh pentru rețeaua electrică. Nu e rău deloc, ținând cont că basculanta parcurge acest drum de 20 de ori pe zi.

Desigur, acesta este în continuare un proiect experimental, iar Empa (un institut de cercetare elvețian) colaboreză cu echipa basculantei pentru a urmări evoluția și starea bateriei în așa condiții aspre de funcționare. Expertul în baterii de la Empa, Marcel Held, este îngrijorat de ce s-ar putea întâmpla dacă se vor provoca daune asupra celulelor bateriei – un scenariu foarte posibil, ținând cont că vorbim de o carieră.

Unele baterii scot fum, altele iau foc. Lucrul cel mai important este să ne asigurăm că celulele vecine nu sunt avariate de foc și căldură. În afară de asta, nu există niciun risc de reacție în lanț.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button