PC&Consoles

A stricat iar Valve M4A1-S în CS:GO? Dar AK-47?

Valve anunță implementarea unui nou sistem prin care este calculată acuratețea armelor din CS:GO, iar primele care să fie afectate sunt AK-47, M4A1-S și M4A4.

Noul sistem schimbă modul în care este determinată viteza la care o armă poate reveni la starea sa inițială de acuratețe după ce este folosită. Până acum era vorba de un număr fix. Nu conta dacă trăgeai ca nebunul sau dacă lansai doar două focuri, acuratețea era cam la fel de slabă, CS:GO fiind un joc la care simularea balistică este inexistentă.

Dar prin implementarea acestui sistem se poate ține cont de cât de mult a tras jucătorul. Dacă s-a tras doar un glonte, atunci acuratețea va reveni la valoarea standard foarte rapid, iar în cazul unui foc automat n-ar trebui să vă așteptați ca fiecare glonte să nimerească în același loc.

AK47_Tapping250

În cazul lui AK-47, focul automat va fi mai imprecis după al șaselea glonte, spre exemplu, față de cum era până acum. Dar acuratețea cu focuri individuale, efectuate după o pauză clară, va crește. Această schimbare este foarte importantă, în special pentru M4A1-S, care a devenit o armă mult mai imprecisă ca urmare a modificărilor efectuate în ultimul an la acuratețea sa.

Numerele care vor fi folosite la echilibrarea armelor nu sunt fixe, urmând să fie schimbate pe măsură ce Valve adună mai mult feedback de la comunitate.

[Valve]

 

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button