De când Raja Koduri a părăsit Radeon Technologies Group și a venit la Intel, am așteptat acest moment. Momentul în care placa video Intel va fi dezvăluită. Iar la CES a fost… oarecum. Nu este tocmai ce ne așteptam să fie. Nu este o placă video „dedicată” în sensul tradițional, ce poate fi înfiptă într-o placă de bază. Este însă una „dedicată” în sensul că nu face parte din procesor.
La CES a fost prezentat DG1, noul procesor grafic al celor de la Intel, ce vine cu în jur de 768 de shading units, ceea ce nu îi dă tocmai cea mai grozavă performanță cu putință. Nu că v-ați da seama de asta, deoarece demonstrația sa a fost efectuată predominant pe Destiny 2, ce rula pe un laptop, pentru câteva secunde, într-un coridor întunecat, fără prea multe efecte pe ecran sau informații despre framerate, rezoluție, detalii, într-un beci fără scări, în spatele unei uși închise, pe care era scris „Pericol, leopard”.
În alte cuvinte, Intel a spus doar că DG1 există, în rest, absolut nimic. Bine, au spus că vor avea performanță grafică dublă față Ice Lake, ceva de așteptat de la un procesor grafic dedicat. Dar nu au dat numere efective, nu au oferit detaliile suculente după care salivăm de când s-a ivit visul ca într-o bună zi să nu avem de ales doar dintre doi producători de plăci video care n-au mai lansat un model cu un preț bun din 2016.
Acest procesor grafic era făcut să vină la pachet cu noul procesor Tiger Lake, ce va înlocui Ice Lake într-un viitor nu tocmai apropiat, și mai aduce o componentă de Machine Learning. Este tot un procesor pentru laptop-uri, așa că nu știu să vă spun când vom avea parte și pe desktop de noile procesoare sau de noul GPU. Leak-urile anterioare spuneau 2021, dar nu credeam că sunt chiar atât de precise.