TECHTech&ITTelefoane

5G vs. LTE: care sunt diferențele?

Dacă aveți în plan să cumpărați un telefon sau vă gândiți să schimbați operatorul de date mobile, atunci destul de sigur veți întâlni termeni precum 5G și LTE. Ambele denumiri se referă la rețele mobile dar, cu tehnologia 5G făcând abia primii pași pe piață, există încă destulă confuzie în privința diferențelor dintre ele.

Pe scurt, G vine de la generație, deci 5G este termenul colectiv pentru a cincea generație de tehnologie dedicată rețelelor mobile. LTE este un acronim pentru Long-Term Evolution și este o tehnologie promovată ca fiind 4G. Pentru viitorul apropiat însă, vom găsi ambele tehnologii lucrând în tandem.

Principalul avantaj al ofertei 5G peste LTE 4G este viteza mai mare, în primul rând pentru că există mai mult spectru disponibil pentru 5G și că acest tip de rețea va utiliza tehnologii radio avansate. În plus, va oferi o latență mult mai mică decât 4G, ceea ce permite noi aplicații în spațiul IoT (Internet of Things).

În termeni simpli, 5G ne va permite să descărcăm și să urcăm date mult mai repede decât în cazul tehnologiilor mai vechi. Vitezele maxime teoretice pentru 5G sunt extrem de rapide, între viteze de descărcare de 1 și 10Gbps și o latență de 1 milisecundă, dar în condiții reale ne putem aștepta la viteze minime de descărcare de 50 Mbps și latență de 10ms. Comparativ cu viteza medie 4G curentă, de aproximativ 15Mbps și 50ms, este un pas remarcabil. Ca întotdeauna însă, avantajele depind mult de infrastructură.

Vitezele care să separe cu adevărat 5G de oricare dintre formele LTE necesită benzi de înaltă frecvență a căror funcționare optimă depinde de o tehnologie numită MIMO (multiple-input multiple-output) și de tehnicile folosite în procesarea semnalelor. În timp ce stațiile de bază pentru 4G pot avea 12 antene pentru a transmite și recepționa date, cele pentru 5G pot suporta 100 de antene. Una dintre problemele apărute aici este că numărul mare de antene poate duce la interferențe.

În timp ce LTE 4G se bazează pe relativ puține stații, construite la kilometri distanță, 5G va necesita o mulțime de celule mici situate mult mai aproape unele de altele. Acestea ar putea fi amplasate pe luminile stradale sau pe marginea clădirilor la fiecare câteva sute de metri în zonele urbane. Din punct de vedere logistic, construirea unei astfel de rețele nu este deloc ușoară si necesită costuri notabile.

Doar pentru că 5G începe să prindă contur pe piață, nu înseamnă însă că rețeaua 4G este depășită sau că a încetat să evolueze. Ultima tehnologie de top 4G este LTE-A (Long-Term Evolution Advanced) și promite o viteză maximă de 1Gbps, deși media realistă va fi probabil comparabilă cu limita de jos a lui 5G. Există și LTE-Advanced Pro, care este o variantă și mai rapidă. Astfel, dacă aveți o acoperire LTE bună, probabil nu veți vedea imediat diferențe prea mari trecând la 5G. În plus, să nu uităm că lucrul cel mai important pentru un utilizator obișnuit de telefon este să aibă o conexiune stabilă și viteze rezonabile de trafic în rețea.

Viitorul modelului 5G ar putea avea mașini fără șofer, jocuri VR wireless și roboți controlați de la distanță, dar va fi nevoie de timp pentru ca tehnologia să se maturizeze și să ofere suportul pentru toate aceste beneficii. Apple par să fie de aceeași părere, compania plănuind să lanseze un telefon 5G abia în 2020. Probabil vom vedea telefoane Android cu suport pentru noua tehnologie de rețea încă de anul acesta, dar e de așteptat ca pentru utilizatorul obișnuit aceasta să fie mai mult o chestiune de marketing decât de avantaje reale, cel puțin în cursul lui 2019.

În cele din urmă, rețelele 5G vor completa acoperirea LTE 4G, iar cele două vor lucra împreună pentru a ne asigura că avem o conexiune rapidă oriunde ne-am afla.

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Back to top button