5G, mirajul care se anunta drept o noua revolutie in IT&C
![](/wp-content/uploads/2019/03/imagine-zonait-1.jpg)
Nici nu se implementase bine 4G in Romania si deja companiile din industrie vorbeau despre planurile de perspectiva pentru 5G. In ultimul an, vestile despre 5G s-au inmultit, se discuta inclusiv la nivel oficial despre viitoarea licitatie pentru acordarea acestor licente operatorilor care sa poata oferi clientilor servicii de voce si date la cel mai inalt nivel de calitate de pana acum. Romania este o piata in care tehnologia 5G este asteptata de utilizatori, acestia fiind deja obisnuiti cu viteze mari de internet si avand asteptari pe masura, din ce in ce mai ridicate.
A crescut mult pe piata locala gradul de utilizare a internetului mobil inclusiv in mediul rural, iar utilizatorii care petrec tot mai mult timp online isi doresc sa poata viziona continut media de inalta calitate, sa poata instala jocuri si aplicatii tot mai performante, care sa se „miste” perfect, la viteze care sa bata noi recorduri.
Foarte recent, unul dintre operatorii de top in telefonie mobila pe piata romaneasca a facut un experiment in premiera mondiala: primul concert rock cu o holograma live transmisa prin tehnologia 5G. In prezent, compania in cauza desfasoara chiar o campanie de publicitate in care prezinta tocmai aceasta premiera deosebita. Pentru transmisia unei holograme 3D precum cea din experimentul mai sus amintit, cantitatea de date transferata este de cel putin patru ori mai mare in comparatie cu un streaming video la calitate 4K.
Retelele 5G reprezinta etapa urmatoare, urmatoarea generatie de conectivitate mobila la internet, oferind viteze mai ridicate si conexiuni mai puternice si mai sigure pentru smartphone-uri si alte dispozitive. Practic, se depasesc noi limite si se creeaza premizele unor aplicatii de continut ce pot avea caracteristici mai complexe. Conexiunile 5G vor deveni noul standard si vor reseta normele in domeniu. Viteze de download de aproximativ 1GB pe secunda ar fi noul standard in descarcare de continut online. Va exista astfel infrastructura necesara pentru cantitati enorme de date, o conexiune mai buna a intregii lumi si constituirea asa numitului conceput „Internet of Things”. Este de asteptat ca 5G sa devina o realitate pe glob incepand cu anul 2020. Se va putea accesa mai rapid orice continut, inclusiv sloturi pe net jucate in conditii ideale, la fel ca si alte jocuri care necesita rularea unor cantitati mari de date, fara intreruperi, pentru placerea accesului la respectivul tip de divertisment.
Pentru ANCOM, licitatia 5G in Romania este o prioritate pentru anul 2019, dupa cum s-a anuntat in repetate randuri. Luna trecuta, Ministrul Comunicatiilor a specificat ca lansarea licitatiei in Romania pentru introducerea 5G va avea loc la sfarsitul anului 2019. In toate statele membre ale Uniunii Europene este de asteptat ca 5G sa se lanseze in perioada 2019 – 2020, iar Romania nu poate face exceptie. ANCOM este institutia sub autoritatea careia vor fi facute demersurile pentru alocarea spectrului pentru tot ce tine de 5G, a explicat Ministrul.
Cu un an in urma, se estima ca statul va obtine din licitatiile pentru licentele 5G intre 300 de milioane de euro si un miliard de euro. Intre timp, conform controversatei ordonante de urgenta de la final de 2018, statul ar urma sa incaseze cel putin 3,1 miliarde de euro, o suma considerata mult prea mare de catre operatorii de telefonie mobila din tara noastra, unul dintre ei exprimand clar ca ar putea sa nu participe la licitatie in aceste conditii.