GAMINGRSS PaginaDeMedia

10 trenduri pozitive pentru industria de gaming

Haideti sa privim putin si partea buna a jocurilor

Industria de gaming este plina de aspecte negative, iar in ultima vreme a fost inundata de fel si fel de probleme precum micro-tranzactiile, jocuri neterminate lansate la pret full sau nevoia de a avea o conexiune la internet permanent pentru a juca un titlu single-player. Totusi, chiar daca avem parte de atatea vicisitudini, exista si cateva trenduri care continua sa ofere sperante gamerilor si sa mentina farmecul in aceasta industrie. Astazi voi vorbi despre zece dintre acestea, care mi s-au parut mai interesante, asa ca sa incepem cu…

Numarul 10 – Jocurile imbunatatite de-a lungul timpului (pe gratis)

Cu totii stim cel putin un exemplu de joc care a fost lansat intr-un stadiu incipient, urmand sa devina mai tarziu un succes rasunator. Primele exemple care-mi vin mie in minte fiind Rainbow Six Siege, care in momentul lansarii a fost un joc ok, dar cu timpul, actualizarile l-au facut un joc special si Fortnite; ceea ce a inceput ca un fel de Plants vs. Zombies, a evoluat intr-o adevarata miscare culturala si a definit o generatie, fiind atat de influent incat este mentionat de oricine, de la jucatori de fotbal, la printul Marii Britanii si nu numai.

no man's sky online

Un exemplu mai enortodox ar fi No Man’s Sky, care promitea foarte multe inainte de lansare, dar nu a reusit sa livreze decat un joc plin de bug-uri si lipsit de caracteristicile promise. In timp insa, echipa de dezvoltare a reusit sa isi tina promisiunea fata de fanii jocului si nu doar ca acesta a ajuns sa livreze tot ce a promis prin intermediul a multe update-uri, ci a devenit chiar mai bun decat s-au asteptat multi.

Numarul 9 – Adaugarea de continut gratuit

Daca la numarul 10 am vorbit despre jocuri care au fost imbunatatite din punct de vedere tehnic, grafic sau chiar si al gameplay-ului, la punctul 9 vreau sa aplaud unele jocuri, precum Spider-Man pentru PS4 care dupa lansare, a primit mereu nimicuri gratuite. Costume care celebreaza diverse intamplari, precum ultimului film al seriei.

Alt exemplu care imi vine in minte este Borderlands 3, in care chiar daca nu este neaparat continut gratuit, deja existand in-game, Gearbox posteaza regulat asa numitele SHiFT Codes care iti ofera posibilitatea de a deschide cufere in joc din care primesti de cele mai multe ori arme rare/scumpe. Nu este un sistem de micro-tranzactii, intrucat singura cale prin care poti obtine aceste chei este direct de la producator, cand acesta se hotaraste sa le posteze pe o platforma social media. Deci, GG Gearbox 😀

Numarul 8 – Utilizarea jocurilor in scopuri educationale

Cu putin timp in urma scriam un articol despre un joc de la Ubisoft care te invata bazele programarii intr-un mod amuzant si relaxant, combinand creaturile Rabbids din universul Rayman cu stiinta grea a codingului. Aceasta abordare este foarte utila deoarece deschide calea pentru tinerii care isi doresc sa invete programare, dar nu stiu de unde sa inceapa, tutorialele gasite pe internet fiind deseori foarte greu de descifrat.

Numarul 7 – Dezvoltarea jocurilor VR si accesul mai facil la aceasta tehnologie

Oh, jocurile VR. Inca considerate un lux, reprezinta viitorul gaming-ului, indiferent de platforma aleasa. Am ajuns in punctul in care grafica jocurilor a devenit aproape foto-realista, iar evolutia industriei de gaming pare ca a stagnat, insa realitatea virtuala si cresterea acesteia a reusit sa insufle un are proaspat oferind un nou mod de a interactiona cu jocurile favorite.

Chiar daca ai nevoie de un PC puternic si un sistem VR in sine costa destul de mult (~2000 de lei), au aparut variante precum PSVR, care impreuna cu o consola PlayStation 4 te duce undeva la 4000 de lei si iti ofera o multime de jocuri superbe pe care le poti experimenta. De la DriveClub VR la jocuri mai mici precum Concrete Genie (al carui review il voi publica in curand), lista este lunga, astfel avem deja parte de titluri high-profile care isi fac aparitia pe VR.

Numarul 6 – Compatibilitatea noilor sisteme cu jocuri mai vechi

Sunt sigur ca si voi, la fel ca mine, aveti unul sau mai multe jocuri mai vechi de care sunteti atasati la un nivel emotional, dar pentru a reveni la acesta trebuie sa aveti fizic consola pe care a fost lansat… sau nu. Atat PlayStation 4 cat si Xbox One si Nintendo Switch ofera backwards compatibility, ceea ce inseamna ca unele dintre cele mai emblematice jocuri de pe generatiile anterioare de console au fost portate si pe consolele moderne, pentru a elimina nevoia de a detina inca o bucata de plastic consumatoare de curent.

Viitorul pare sa fie si mai axat pe acest aspect, astfel PlayStation 5 si Xbox Scarlett promit compatibilitatea cu foarte multe titluri vechi pe care fanii le-au apreciat de-a lungul anilor. Desigur, cand vine vorba de acest aspect, PC-ul ramane platforma cea mai potrivita, iar cu ajutorul platformei GOG (Good Old Games), aveti acces la sute de titluri noi si vechi, care vin fara vreun sistem DRM si sunt optimizate pentru a rula fara probleme pe un sistem de operare modern.

Numarul 5 – Reparatii gratuite pentru echipamente cu probleme

Alegerea acestui punct a fost inspirata de strategia adoptata de Nintendo recent, referitor la problemele cu Joy-Con-urile de Switch care intampina probleme de „drifting”. Compania japoneza nu mai cere nici un fel de dovada de achizitie sau garantie si se ofera sa repare problema fara a necesita nici macar costul de transport, astfel „pacatul” de a vinde un produs predispus la defectiuni este spalat, iar utilizatorul se va putea bucura de produsul cu pricina la pretul platit si nimic in plus.

O sa mentionez si decizia Nintendo de a face upgrade la noul model de Nintendo Switch pe gratis, tuturor celor care au cumparat modelul original cu putin timp inainte de lansarea noii versiuni, astfel cumparatorii sa nu fie dezamagiti ca au cumparat un produs mai slab chiar inainte ca cel nou sa ajunga pe rafturile magazinelor.

Numarul 4 – Companiile mari din gaming care investesc in unelte gratuite

unreal engine 4

Puteti spune ce vreti despre Epic Games si cu riscul de incasa inca un rand de injuraturi, o sa-i mai laud inca o data. De aceasta data insa, voi vorbi despre implicarea lor in scopul de a ajuta micii dezvoltatori sa intre in lumea foarte scumpa si competitiva a dezvoltarii de jocuri video cu unelte gratuite, precum Unreal Engine 4 care poate fi folosit pentru diverse scopuri, de la dezvoltare de jocuri, la proiecte educationale, arhitectura si ce iti mai trece prin cap. Singura regula pentru a folosi celebrul motor grafic intr-un proiect este ca dupa lansarea acestuia, din primii 3000 de dolari obtinuti din vanzari, 5% sa revina companiei, in fiecare trimestru. Asta inseamna ca poti crea un joc avand la dispozitie unul dintre cele mai avansate motoare grafice fara nici un cost, urmand ca dupa lansare sa platesti doar 5% din venituri catre Epic Games, creatorii motorului grafic. Este mult, este putin? Asta tine doar de succesul jocului, deoarece procentul la prima vedere mic, daca este luat dintr-un profit de 1 milion de dolari spre exemplu, este considerabil mai mare decat costul de achizitie a unui motor grafic la pret full, dar pentru dezvoltatorii indie, este o sansa foarte buna de lansare.

Numarul 3 – Eliminarea mecanicilor de gambling

Nu cred ca urasc ceva mai mult la jocurile moderne decat micro-tranzactiile si gambling-ul. Mi-as dori sa pot obtine ceea ce doresc in joc prin simpla actiune de a ma juca si a ma bucura de jocul cumparat. Cele mai „bune” exemple in aceasta directie sunt EA si Activision. Ambele companii obisnuiau sa lanseze jocuri foarte bune si din cand in cand mai scot pe piata un joc promitator, insa acesta, de cele mai multe ori, include micro-tranzactii. Ma refer la jocuri precum Black Ops 4 sau NFS Payback, care nu sunt nici de departe jocuri rele, dar daca vrei sa ai arma sau masina mult visata, ai face bine sa pregatesti cardul de credit.

Ei bine, in ultima vreme am vazut un declin al acestei tactici nesimtite de marketing, odata cu outrage-ul public pe care fanii jocurilor l-au avut in ultimii ani, astfel nu de mult vorbeam despre faptul ca Ghost Recon Breakpoint va elimina tot ce inseamna micro-tranzactii din joc, urmand sa includa mai tarziu unele boostere care sa ii ajute pe noi-veniti sa tina pasul cat de cat cu veteranii jocului. Iar acest trend pare sa se extinda, NFS Heat promitand o experienta fara micro-tranzactii, singurele lucruri platite pe langa joc fiind DLC-uri care adauga masini in plus.

Numarul 2 – Toata lumea primeste acelasi content, indiferent daca pre-comanda jocul sau nu

Nu puteam face o lista in care sa vorbesc despre baietii buni ai jocurilor video fara sa ii includ pe cei mai buni dintre acestia: CD Projekt Red. Aceiasi oameni resposabili pentru seria The Witcher si platforma GOG, dovedesc inca o data ca pun clientii si calitatea pe primul loc, asigurand fanii mult-asteptatului Cyberpunk 2077 ca vor primi acelasi continut, indiferent daca pre-comanda jocul sau nu, astfel ca singurul beneficiu pe care il ai daca comanzi in avans jocul, este ca il vei juca in ziua aparitiei.

CDPR au demonstrat de multe ori ca nu trebuie sa fii lacom si sa folosesti tactici nesimtite pentru a obtine venituri frumoase pentru munca ta, ci doar sa oferi cat mai multa calitate pentru banii ceruti si sa iti respecti clientii, astfel am inca o data sansa sa ii tin in brate pentru munca pe care o depun.

Numarul 1 – Cross-play

Una dintre cele mai grele decizii pe care un gamer trebuie sa le ia, este alegerea platformei pe care se va juca astfel incat sa aiba acces si la jocurile favorite, dar sa poata ramane alaturi de prietenii sai. Ei bine, asta va fi o chestie old-school in curand, deoarece Sony si Microsoft au confirmat un parteneriat prin care vor sa dezvolte si mai multe modul in care ne jucam, oferind suport extins pentru cross-play, astfel nu conteaza ce sistem alegi, vei putea ramane conectat cu prietenii pentru a juca impreuna titlurile favorite.

Aceasta decizie deja incepe sa se simta in comunitate cu jocuri precum Fortnite si Rocket League oferind deja suport cross-platform, urmand ca primul titlu high-profile care sa includa acest beneficiu sa fie Call of Duty Modern Warfare, titlu pana la care mai avem de asteptat mai putin de o saptamana.

Xbox One

Marinake

Degustator de Jocuri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close